Am lasat dracului toata corespondenta de la societatea de asigurari pe coltul biroului si m-am prabusit pe scaun, fara sa-mi mai scot palaria. Prin cafenele se spunea ca sunt un tip de fier, actuarul ala adus de la sedinta de provincie de care se temeau toti, care-ti calcula moartea sau accidentele din doua cifre, fara sa clipeasca. Un creier cu ochelari trimis direct sa-i bage in sperieti pe baietii de pe teren. Ce prosti. Habar n-aveau ei ce comedie ieftina jucam si cat de aproape eram, de fapt, sa ma duc naibii cu totul.

In aceeasi seara am dat de ea la barul de la terasa centrala. Intrase la brat cu un colonel batran si ramolit, imbracata intr-o rochie de matase gri, scurta, parca turnata pe ea, naiba stie, de-a intors tot salonul cu ochii la picioarele ei. Aveau zambetul ala lenes de femeie pe care o doare-n cot de tot ce misca in jur, si care stie la leu cat te costa pe tine doar ca sa te uiti lung dupa ea pe trotuar. Si cand s-a intors spre mine sa-mi ceara sa-i tin geanta un minut, am simtit cum dracului se duc toate tabelele mele de mortalitate pe apa sambetei. Nu mai contau deloc.

"Tu esti ala care a taiat polita de dota a verisoarei mele, nu?" mi-a spus ea, tragand un fum scurt si privindu-ma de sus, ca pe o insecta ciudata. "Sunteti atat de caraghiosi voi, astia care traiti printre cifre. Credeti ca daca stiti cand moare un om, stiti si cum se traieste."

M-a lovit direct in ambitie, normal. I-am intors-o asa, zambind stramb parca si tot potrivindu-mi nodul la cravata: "Toata viata voastra mintoasa sta in semnaturile noastre. Daca strang eu robinetul maine si va las fara despagubiri, luxul asta al vostru ramane o simpla poveste. O poveste pe datorie, si nimic mai mult".

A ras scurt, de parca i-as fi spus cea mai mare gogomanie din lume. Si tocmai rasul ala m-a facut sa-mi pierd mintile de tot. Ca sa o vad venind la mine de buna voie, ca sa-i demonstrez ca pot fi mai mult decat un biet functionar cu manecute negre, am facut o nebunie. Am inchis ochii la toate lipsurile din dosarele lor de daune, am aprobat sume aberante pentru niste incendii care n-au fost niciodata si-am semnat orbeste foi fara nicio acoperire. Totul ca s-o plimb prin statiuni in fiecare weekend, sa-i cumpar blanuri scumpe... direct din rezervele societatii luam banii, fara nicio rusine. Ea ma lasa sa o strang in brate pe bancheta din spate a masinii, dar a doua zi pleca fara sa lase un cuvant, lasandu-ma sa platesc singur notele de plata de la hotel.

Azi-dimineata s-a spart buba. M-am trezit cu procurorii peste mine in birou, fara niciun avertisment. Au pus sigiliu pe registre, au luat la mana toate dosarele din ultimele sase luni si gata, acu-si fac jandarmii bagajele sa vina sa ma ia pentru fals si delapidare. Sunt gata, s-a terminat. Am alergat ca un nebun la hotelul ei, convins ca o sa inteleaga ca toata mizeria asta o facusem doar ca sa fiu la inaltimea capriciilor ei de mare doamna.

Am gasit-o in hol, cu bagajele facute, gata sa urce in masina colonelului spre statiunea de pe riviera straina. Cand i-am zis, cu vocea tremurand de oboseala, ca am pierdut totul din cauza ei, s-a uitat la mine de parca as fi fost un amarat de agent care a gresit o adunare pe un colt de foaie. Rece, complet straina.

"Ai fost un baiat simpatic, dar ai fost prea grabit", mi-a spus ea, tragandu-si manusile de piele pe degete. "Ai vrut sa pari mare boier, si ai uitat ca un functionar nu trebuie sa riste niciodata mai mult decat are in buzunar. Eu nu pot sa stau cu un barbat care are jandarmii la usa."

A urcat in masina si a plecat, lasand in urma doar un nor de praf pe asfaltul incins al strazii. M-am intors in biroul meu golit, asteptand sa aud pasii ordonantelor pe coridor. Am privit hartia de somatie de pe masa si am inceput sa rad singur ca un idiot. A plecat ea crezand ca m-a lasat praf, o alta victima a propriilor fantezii, dar naiba s-o ia, s-a inselat amarnic. Chiar si asa, cu dezastrul la usa, parca totul a iesit cum voiam. I-am aratat eu ei cine sunt. Eu am fost singurul nebun. N-am cumparat-o cu promisiuni sau invarteli ieftine; mi-am dat foc la viata si la cariere, cu mana mea. Macar asa, cand o ajunge pe riviera, o sa aiba o amintire pe care n-o sa o poata uita niciodata.