Nu am scris eu prima propozitie. Sunt sigur de asta. Cand am deschis caietul era deja acolo, cu o caligrafie ingrijita: "Daca citesti asta, inseamna ca ai inceput deja sa continui."

Am zambit. Nu din amuzament, si dintr-un reflex de aparare. Era genul de fraza care incearca prea mult sa para misterioasa. Am intors pagina, convins ca e o gluma veche. Pagina urmatoare era goala. Am luat stiloul. Nu stiu de ce. Poate dintr-un impuls simplu: sa raspund. Am scris: "Nu continui nimic."

Cerneala era proaspata, dar cand am coborat privirea din nou, propozitia mea nu mai era aceeasi. "Nu continui nimic, dar deja am inceput." Am ramas nemiscat. Era scrisul meu, dar nu scrisesem asta. Am inchis caietul. Am stat acolo cu mainile pe masa, ascultand linistea camerei. Nu era nimic neobisnuit.

Am deschis din nou. Textul crescuse. "Inca nu inteleg ca nu exista inceput, doar continuare." Am simtit un gol rece in stomac. Am incercat sa rup pagina. Nu s-a rupt. Nu pentru ca ar fi fost rezistenta, si pentru ca mainile mele nu au reusit sa finalizeze gestul. Ca si cum o parte din mine refuza.

Am lasat caietul pe masa. Am plecat din camera pana la usa. Am stat acolo incercand sa decid daca sa ies sau sa raman. M-am intors. Caietul era deschis. Nu il lasasem asa. M-am apropiat incet. "Se va intoarce. Nu pentru ca vrea, si pentru ca nu poate parasi ceea ce a inceput sa scrie."

Am simtit furie. Reala. Am luat stiloul si am scris apasat: "Ma opresc aici." Pentru o secunda totul a ramas fix. Apoi sub cuvintele mele a aparut altceva. Litera cu litera. "Nu te opresti. Corectezi."

Respiratia mi s-a accelerat. Am inchis caietul cu forta. L-am tinut in mana. Nu l-am lasat. Cand nu il vedeam, era mai usor sa cred ca nu se intampla nimic. Dar acum il simteam. O usoara tensiune. Ca si cum ceva din interior incerca sa iasa. Nu stiu cat timp a trecut. Cand l-am deschis din nou, scrisul era mai stabil. "Nu mai exista diferenta intre ceea ce scrie si ceea ce este."

Am privit mana mea. Tinea stiloul. Nu imi aminteam sa-l fi luat din nou. Am incercat sa-l las. Nu am putut. Degetele nu raspundeau. Atunci am inteles. Nu era vorba de un caiet care se scrie singur, si era vorba de o continuitate. Un text care avea nevoie de un corp. Stiloul s-a miscat. Nu impotriva vointei mele, si fara ea. "Nu mai citeste."

Am incercat sa ma opresc. Cuvintele continuau. "Nu mai citeste pentru ca este scris." In acel moment am simtit o claritate rece. Am inteles in sfarsit: nu descoperisem un text, si fusesem introdus in el. Acum nu mai exista niciun loc din care sa pot iesi. Fiecare rand nou ma facea mai complet.