Am cunoscut-o intr-un loc unde fiecare om avea deja un rol. Conversatiile erau previzibile, iar concluziile pareau stabilite dinainte. Ea nu parea grabita sa intre in acel ritm. Asculta mai mult decat vorbea, iar cand vorbea, nu lasa loc de interpretari comode. Am fost intrigat.

Am inceput cu o observatie usoara, aproape reflex. Ea a raspuns corect, dar fara interes. Nu era rece, si era selectiva. Diferenta, pentru cine este atent, devine evidenta destul de repede. Am incercat din nou. De data aceasta am pus o intrebare reala, nu una de salon. Ea a raspuns pe masura, iar discutia a capatat consistenta. Nu a devenit mai calda, si a devenit mai sincera.

In zilele urmatoare am cautat-o. Nu insistent, nu evident, si suficient cat sa nu fie o coincidenta. Ea a observat si nu a comentat. Accepta prezenta mea fara sa o incurajeze. Intr-o dupa-amiaza am ajuns sa discutam despre intentii. I-am spus ca oamenii spun adesea ceea ce este convenabil, nu ceea ce este adevarat. Ea a raspuns ca adevarul nu este mereu bine primit.
- Si totusi il spui, am spus eu.
- Doar cand merita consecintele, a raspuns ea.

Acel raspuns a schimbat ceva. Nu in ea, si in mine. Am inceput sa fiu mai atent la propriile cuvinte. Nu pentru a impresiona, si pentru a nu spune lucruri goale. Cu ea, orice formulare lipsita de substanta devenea evidenta imediat. Nu critica, nu corecta, si tacea intr-un mod care spunea suficient. Intr-o seara am decis sa renunt la precautii. I-am spus ca prezenta ei ma obliga sa fiu mai clar, mai sincer, mai atent. Ca nu este confortabil, si ca este necesar. Ea m-a privit cu aceeasi calmura care ma dezarma.
- Nu te oblig, a spus ea. Alegi.

Nu am contrazis-o, pentru ca avea dreptate. A urmat o tacere scurta, nu tensionata, si mai degraba o pauza in care lucrurile se aseaza singure. Apoi i-am spus, fara ocolisuri, ca vreau sa o cunosc mai bine. Nu in mod superficial, nu ca pe o prezenta placuta intr-un context social, si ca pe un om care conteaza. Nu s-a grabit sa raspunda. Nu pentru ca ezita, si pentru ca analiza.
- Nu sunt usoara, a spus ea in cele din urma.
Am zambit usor.
- Nu caut usor, am raspuns.

A fost suficient. Nu au urmat promisiuni si nici declaratii elaborate. Intre noi s-a stabilit un echilibru discret, bazat pe atentie si pe lipsa de graba. Fiecare pas era facut constient. Fara dramatism, fara spectacole. Am inteles, intr-un mod care nu lasa loc de indoiala, ca dragostea nu este intotdeauna o izbucnire, si uneori este o alegere repetata, facuta cu luciditate. Iar cand doi oameni aleg in mod constient sa nu simplifice ceea ce simt, rezultatul nu este mai usor. Este doar mai adevarat.