El nu a asteptat sa se obisnuiasca cu prezenta ei. A intrat si s-a oprit la un pas de ea, ca si cum distanta era deja o forma de minciuna. Ea nu s-a retras si nici nu l-a intampinat. Doar l-a privit.

- Ai venit prea hotarat, a spus ea.
Nu suna ca o critica, si mai degraba ca o constatare exacta. El a inspirat adanc, dar nu pentru calm.
- Pentru ca daca mai asteptam, nu mai veneam deloc.

Privirea ei a coborat o fractiune de secunda spre buzele lui, apoi inapoi.
- Si acum?
El nu a raspuns imediat. A facut un pas. Destul. Mana lui i-a atins talia direct, fara introducere, fara test. Nu dur, si nici ezitant, ca si cum gestul fusese deja repetat de prea multe ori in minte. Ea a tras aer scurt. Nu s-a indepartat. Dimpotriva, s-a apropiat.

- Vezi? a murmurat ea. Nu mai ai rabdare.
El a inclinat capul usor, aproape de ea, dar inca fara sa o atinga unde stia ca va conta.
- Nu mai vreau rabdare.
Asta a schimbat tot. Ea si-a dus mana pe ceafa lui, nu brusc, si sigur, tinandu-l acolo, in acel punct unde nu mai poti pretunde ca nu stii ce urmeaza.
- Atunci nu te mai opri.

Nu era o invitatie, si o deschidere completa. Sarutul nu a inceput lent. A venit direct, apasat, cu o tensiune care nu mai avea nevoie de introduceri. Ea a raspuns imediat, fara masura, fara acel filtru care pastreaza lucrurile elegante. Mainile ei au urcat, l-au prins, l-au tinut aproape, ca si cum nu voia sa-i lase niciun spatiu de retragere.

El a simtit cum controlul dispare rapid, nu treptat. Mana lui a coborat pe linia spatelui ei, apoi inapoi, mai sus, mai hotarat, fiecare atingere provocand o reactie imediata. Respiratia ei nu mai era egala.
- Asta… asta nu mai e doar dorinta, a spus ea cu voce joasa.
El a ramas lipit de ea, fara sa-i dea timp sa se retraga in cuvinte.
Nu a fost niciodata "doar".

Replica a ramas intre ei, calda, aproape grea. Ea si-a inclinat capul, apropiindu-se si mai mult, ca si cum corpul ei alesese deja directia si mintea doar incerca sa tina pasul.
Nu te opri… a repetat ea.
De data asta nu mai era nicio urma de control. El nu s-a oprit. Gesturile au devenit mai intense, mai sigure, fiecare reactie a ei alimentand urmatorul pas, fara ezitare, fara pauze inutile. Cand s-au desprins pentru o clipa, nu a fost liniste, si a fost lipsa de aer. Privirea ei nu mai avea nimic retinut in ea.

Acum nu mai poti pleca, a murmurat ea.
Nu suna ca o avertizare. El a ramas foarte aproape, cu fruntea lipita de a ei, respiratia inca grea.
Nu mai exista "dupa".

Si, pentru prima data, niciunul nu a incercat sa contrazica asta. Pentru ca in punctul ala nu mai era vorba de cat de departe merg, si de faptul ca deja au trecut.