In orasul acela mic, el avea reputatia unui barbat ciudat. Pur si simplu citea prea mult, vorbea rar si gandea inainte sa raspunda. Comunitatea il privea cu acea suspiciune rezervata oamenilor care nu participa suficient la barfe, ceea ce era aproape un act de rebeliune.

Locuia singur intr-o casa plina de carti. Scria noaptea, iar ziua mergea la librarie. In ochii societatii, un barbat trecut de treizeci de ani, fara sotie si fara scandaluri, inspira mai multa neliniste decat unul care le avea pe toate. Ea aparuse intr-o dimineata de aprilie. Era frumoasa intr-un mod linistit, genul de persoana care facea conversatiile mai inteligente.

Prima lor discutie a inceput dintr-un accident. O carte de poezie cazuta in fata ei. Au inceput sa se intalneasca zilnic, fara planuri precise si fara jocuri strategice pentru a starni interesul. Un concept suspect chiar si astazi. Ea il numea scriitorul, el ii spunea regina, pentru acea demnitate calma pe care nu o poti imita.

Lumea n-a stiut daca sa rada sau sa se simta ofensata de increderea lor reciproca. Oamenii obisnuiti cu relatii construite pe control privesc linistea ca pe un defect. Intr-o seara, pe terasa, ea i-a spus ca langa el nu trebuie sa se apere de nimic. Iubirea adevarata seamana mai mult cu odihna decat cu razboiul.

S-au casatorit discret, spre dezamagirea orasului care asteptase un scandal decent. Au primit in schimb doi oameni care se respectau si isi beau cafeaua in liniste dimineata. Aproape ofensator de matur. Unii oameni explica iubirea, altii o traiesc.