Ploaia batea ritmic in acoperisul de ardezie, un sunet care imi amintea de niste cuie batute intr-un sicriu de dimensiuni uriașe. Stateam in fata semineului, dar focul nu reusea sa incalzeasca raceala care imi cuprinsese oasele. In mana tineam un jurnal vechi, unde literele erau sterse, de parca cel care le scrisese se grabea sa isi descarce sufletul.

M-am oprit la o pagina unde scrisul devenea o simpla mazgalitura violenta. Se vorbea despre o oglinda care nu reflecta realitatea, si posibilitatea. Un obiect pe care il credeam o legenda de familie, fusese acolo mereu, acoperit de o panza neagra pe care nu indraznisem sa o ating pana atunci.

Am tras materialul la o parte cu o miscare brusca. Suprafata sticlei era tulbure, ca apa unui lac statut. La inceput, nu am vazut nimic in afara de chipul meu obosit. Apoi, imaginea a inceput sa se schimbe. Trasaturile mele deveneau mai dure, iar in spatele meu se zarea o figura care nu exista in camera reala. Era cineva care seamana izbitor cu mine, dar care avea in privire o rautate pe care eu nu o cunoscusem inca.

Am inteles atunci ca nu ma uitam la un simplu obiect, si la o fereastra catre ceea ce as fi putut deveni daca as fi facut alte alegeri. Umbra din oglinda a ridicat mana si a atins geamul rece din interior. Am simtit un fior de groaza cand am vazut ca, desi eu ramasesem nemiscat, mana mea din reflexie continua sa zgarie sticla. Ne despartea doar un strat subtire de cristal si propria mea frica.

Am acoperit oglinda la loc, dar sunetul acela de unghii pe sticla a continuat sa rasune in mintea mea toata noaptea, amintindu-mi ca suntem propriile noastre fantome cele mai infricosatoare.