Dantela si viermele

POVESTEA 375

Orasul fierbe sub un cer de arama, dar aici, in acest salon cu tapet de matase putrezita, timpul a stat in loc ca un sange inchegat. O iubesc pe ea nu pentru lumina din ochii ei — caci lumina s-a stins demult — si pentru umbra pe care o arunca asupra sufletului meu, o umbra lunga si eleganta ca un giulgiu de bal.

Ea sta intinsa pe divanul de catifea violet, o creatura a noptii care pare sa se hraneasca cu propria-i melancolie. Buzele ei au culoarea vinului lasat prea mult la soare, iar pielea are paloarea nobila a unei statui de ceara dintr-un muzeu al ororilor.

- Iubitul meu, imi spune ea, iar vocea ii este un violoncel stricat, nu simti cum ne devoreaza secundele? Fiecare tic-tac al ceasului este o gura care musca din carnea noastra invizibila.

Tradarea ei a fost o capodopera de estetica decadenta. Nu m-a inselat cu un rival, si cu moartea insasi, cochetand cu abisul in fiecare noapte. Am gasit in poseta ei de matase nu scrisori de amor, si flori de maselarita uscate si resturi de bijuterii false, simboluri ale unei idile cu neantul.

Ieri am privit-o cum isi aranja parul in fata oglinzii oxidate. I-am pus mana pe umar si am simtit osul proeminent, gata sa strapunga pielea fina. Suntem doi condamnati care isi impart ultima tigara pe esafod. O sarut pe fruntea rece si simt gustul taranei.

Este fascinant cum am invatat sa pretuim aceasta distrugere lenta, de parca am fi niste colectionari de ruine. Nu exista nicio graba, nicio dorinta de salvare, si doar o curiozitate morbida de a vedea cat de mult se poate intinde aceasta agonie inainte ca totul sa se transforme in cenusa.

In realitate, suntem indragostiti de propria noastra cadere, transformand plictisul intr-o forma de arta. Fiecare gest al ei este o invitatie spre un fund de prapastie decorat cu dantele scumpe. Vom ramane aici pana cand zidurile se vor prabusi peste noi, ingropand o iubire care a fost prea mândra ca sa fie vie si prea bolnava ca sa moara cu adevarat. Aceasta este gloria noastra: sa stralucim in putrefactie ca niste nestemate aruncate intr-o groapa comuna.

Daca ai ajuns pana aici, probabil nu a fost doar o poveste.
Mai gasesti altele in acelasi ton. Unele mai linistite. Altele nu.