Ploaia incepuse fara niciun zgomot. Fereastra ramasese larg deschisa, iar perdeaua se misca usor in curent, de parca mai era cineva ascuns in camera. El statea in picioare in mijlocul incaperii, in timp ce ea tinea o carte deschisa in brate. Nu citea nimic, de fapt; doar se prefacea, ca sa nu fie obligata sa-l priveasca.

– De cand nu ma mai iubesti?

Ea n-a ridicat ochii din pagina.

– Nu stiu.

– Nu te-am intrebat daca iti aduci aminte ziua sau ora. Te-am intrebat daca esti sigura de asta.

Atunci a inchis cartea si a pus-o pe genunchi.

– Crezi ca exista raspunsuri clare la prostiile astea?

– Exista, cum sa nu. Doar ca ne e frica sa le spunem cu voce tare.

Ea l-a privit direct, pentru prima data in seara.

– Nu de raspunsuri ne e frica, si de oamenii care le cer cu tot dinadinsul.

El a zambit obosit.

– Adica de mine.

– Da.

– Pentru ca vreau adevarul?

– Nu. Pentru ca vrei un adevar pe care sa-l poti duce pe picioare.

S-a lasat iar linistea aia grea intre ei. Nu era doar o pauza in discutie, si mai degraba sentinta pe care amandoi o stiau, dar pe care o amanau. El s-a apropiat de masa.

– Toata viata am crezut ca oamenii se despart din vina cuiva. Din cauza unei greseli mari.

Ea si-a impreunat degetele in poala.

– Si acum ce crezi?

– Acum cred ca pur si simplu obosim.

A clatinat usor din cap, dezamagita.

– Nu, nu-i asta.

– Dar ce?

– N-am mai fost curiosi unul de altul.

El a ramas blocat o secunda, fara sa inteleaga.

– Curiosi?

– Da. Intr-o zi pur si simplu n-ai mai vrut sa afli nimic despre mine. Te-ai trezit direct spunandu-mi tu cine sunt si ce simt.

El a lasat privirea in jos, vinovat.

– Poate pentru ca aveam impresia ca te stiu pe de rost.

– Pai tocmai asta a fost nenorocirea.

Afara ploaia se intetise de-a binelea, iar curentul aducea un aer rece in camera, dar niciunul nu s-a miscat sa traga geamul.

– Exista altcineva?

Intrebarea i-a iesit din gura stinsa, aproape cu rusine. Ea a zambit slab, pentru prima oara.

– Nu.

– Esti sigura?

– Foarte sigura.

– Atunci cine dracului m-a invins?

Ea a raspuns atat de incet, ca abia i-a auzit vocea:

– Timpul.

– Pe dracu! a izbucnit el, dand din maini. Timpul n-are nicio vina. Oamenii fac chestiile astea, nu timpul.

– Oamenii obosesc, iar timpul doar isi vede de treaba, n-o sa ne astepte pe noi.

Pret de cateva clipe nu s-a mai auzit nimic in afara de ropotul ploii in pervaz. El s-a prabusit pe un scaun; dintr-o data parea daramat, mult mai batran decat era.

– Am facut tot ce-am stiut eu mai bine.

– Stiu asta.

– Atunci de ce n-a fost de ajuns?

Ea l-a privit cu o blandete pe care el n-o mai vazuse la ea de ani de zile.

– Pentru ca iubirea nu se termina doar cand nu mai stii ce sa faci.

– Dar cand se termina?

– Cand nu mai ai curajul sa schimbi nimic la tine pentru celalalt.

El a inchis ochii, simtind cum peretii camerei parca se strang pe el.

– Si acum ce ne-a mai ramas?

– Acum suntem doar doi oameni care isi aduc aminte cum a fost la inceput, dar n-au nicio idee cum sa se mai intoarca acolo.

Ea s-a ridicat de pe scaun, s-a dus la usa si a pus mana pe clanta, ezitand.

– Vrei sa stii care a fost singura noastra minciuna in toti anii astia?

El n-a mai avut putere sa raspunda, doar a ridicat privirea spre ea.

– N-am mintit niciodata. Ne-am spus adevarul abia dupa ce nu mai putea salva absolut nimic.

Usa s-a inchis incet in urma ei. El a ramas singur. Abia atunci a observat ca apa de afara intrase pe ferastra si udase covorul de langa perete. S-a ridicat sa inchida geamul, dar s-a oprit la jumatatea drumului. Se gandea ca uneori lasi naibii geamul deschis nu ca sa intre aer, si doar ca sa ai pe cine sa dai vina cand incepe sa-ti ploua in casa.