Intr-o regiune muntoasa si arida, pe care o cartografie sumbra o numeste tinutul umbrelor pierdute, se ridica un turn solitar de bazalt negru, ale carui ferestre inguste privesc etern spre apele plumburii ale unui lac fara fund. Acolo, izolat de o omenire pe care o consideram grosolana si lipsita de viziune, m-am ingropat printre mormane de tratate hermetice, manuscrise medievale si volume prafuite de metafizica transcendentala. In acea atmosfera saturata de mirosul greu de opiu si ceara arsa, am cunoscut-o pe ea - o fiinta de o frumusete spectrala, a carei eruditie uriasa imi depasea propria intelegere.

Ea avea pielea de o paloare severa, ca fildeșul vechi, si ochi mari, hipnotici, de un negru atat de profund incat parea sa fi absorbit toata tacerea mormintelor vechi. Glasul ei avea vibratia joasa si melancolica a unei harpe eoliene lasate in bataia unui vânt de miazanoapte. Nu ne-am iubit cu o pasiune pamanteasca, si ne-am unit spiritele intr-o contopire morbida a intelectului, devorand impreuna secretele interzise ale filozofilor si ale gnosticilor, cautand o cale de a evada din inchisoarea timpului si a spatiului material. O consideram sora sufletului meu, ghidul meu prin labirinturile intunecate ale cunoasterii interzise.

Tradarea ei a venit insa nu ca o ruptura violenta, si ca o infiltrare lenta si implacabila a unei groaze de nedescris. Am observat, cu o stupoare ce mi-a inghetat sangele in vene, ca pe masura ce noptile treceau, vitalitatea mea se scurgea misterios, lasandu-ma palid, tremurator si lipsit de putere, in timp ce ea inflorea, ochii ei stralucind cu o intensitate aproape demonica. Intr-o noapte de noiembrie, cand vantul zguduia violent crenelele turnului, am surprins-o in timp ce eu ma aflam intr-un somn letargic, indus de laudanum: statea aplecata deasupra patului meu, recitand in soapta o formula de metempsihoza dintr-un papirus stravechi, tragandu-mi ultima suflare din piept pentru a-si prelungi propria existenta spectrala.

M-a tradat furandu-mi insasi forta vietii, transformandu-ma intr-un cadavru viu pentru a-si asigura o nemurire terestra pe care natura o refuza carnii sale slabite. Cand am deschis ochii, paralizat de spaima, am vazut pe chipul ei un zambet de o triumfatoare cruzime: ma devorase spiritual, transformand devotamentul meu intr-un combustibil pentru propria sa supravietuire monstruoasa.

Acum, turnul de bazalt a devenit o celula claustrofoba in care timpul s-a oprit. Eu zac neputincios in jiltul de stejar, un spectru golit de vointa, ascultand tic-tacul obsesiv al unui ceas cu pendul ce pare sa masoare secundele agoniei mele eterne. Ea paseste prin camera cu o gratie regala, vesmintele ei de matase neagra fosnind ca aripile unui corb pe un giulgiu. Suntem legati pe vecie de acest pact de sange si umbra: ea, devoratoarea mea divina, iar eu, victima care o adora printre suspine de groaza. Vom ramane aici, inmormantati de vii in aceasta izolare fastuoasa, pana cand zidurile se vor prabusi in apele negre ale lacului, inghitind pe vecie taina unei iubiri care a depasit granitele vietii doar pentru a devenit cel mai rafinat si mai teribil dintre cosmaruri.