Nu m-am oprit cand am ajuns langa ea. Nu mai era loc pentru opriri. Ea era sprijinita de birou, dar nu mai parea stapana pe echilibrul ei. Degetele ii stateau rigide pe margine. Parca avea nevoie de ceva solid.

- Nu mai ai rabdare deloc, a spus ea. Vocea ei nu mai era calma. M-am apropiat si mai mult fara sa raspund imediat.
- Nu mai vreau rabdare.

Replica a ramas intre noi o secunda. Atat. Mana mea a ajuns la ea direct si sigura. Am tras-o mai aproape fara introducere. Ea a reactionat instant. S-a apropiat fara sa opuna rezistenta. Respiratiile ni s-au schimbat simultan.
- Exact asta voiam… a murmurat ea.

Nu mai era nimic de ascuns. Am apropiat-o complet pana cand orice spatiu ramas devenise inutil. Nu am mai amanat nimic. Sarutul a venit intens din prima clipa. Apasat si fara ezitare. Tensiunea acumulata nu mai putea fi tinuta in loc. Ea a raspuns pe masura fara retinere. Mainile ei m-au oprit acolo si m-au tinut aproape. Orice distanta ar fi fost deja prea mult.

Am simtit cum controlul dispare rapid. Mana mea a coborat pe spatele ei, apoi a revenit mai sus si mai hotarata. Fiecare atingere provoca o reactie imediata. Respiratia ei nu mai era egala.
- Asta nu mai e doar… a incercat ea.

Nu a terminat. Am ramas lipit de ea fara sa-i las timp sa se refugieze in cuvinte.
- Stiu.
Ea si-a inclinat capul. S-a apropiat si mai mult. Orice pauza ar fi fost o greseala.
- Nu te opri…

De data asta nu mai era nicio urma de control. Nu m-am oprit. Gesturile au devenit mai intense si mai sigure. Fiecare reactie a ei impingea lucrurile mai departe fara pauza si fara indoiala. Cand ne-am desprins pentru o clipa, nu a fost liniste, si a fost nevoie de aer. Privirea ei era complet schimbata.

- Acum chiar nu mai poti pleca, a murmurat ea.
Am ramas foarte aproape. Respiratia era inca grea.
- Nu mai vreau sa pleci.
Ea a zambit usor aproape de mine.
- Atunci nu mai gandi.

Replica a cazut exact unde trebuia. In punctul ala nu mai era vorba de alegere, si de cat de mult suntem dispusi sa simtim fara sa ne oprim.