El a intrat fara sa se uite la ea imediat. A mers direct spre birou, a lasat cheile pe masa si abia apoi a ridicat privirea. Ea era acolo. Sprijinita de marginea ferestrei, cu bratele incrucisate. Era atenta.

- Ai venit tarziu, a spus ea.
Am zambit usor.
- Ai ramas prea mult.
Ea a inclinat capul. Ma studia.
- Poate asteptam.

M-am apropiat lent. Am ocolit, reducand distanta din lateral. O obligam sa ma urmareasca.
- Nu pari genul care asteapta.
Ea a lasat bratele in jos. Un gest mic, dar o schimbare mare.
- Depinde pentru cine.

A fost suficient. M-am oprit foarte aproape. Nu am atins-o inca.
- Si acum?
Ea a facut un pas spre mine. Intentionat.
- Acum nu mai astept.

Mana ei mi-a atins pieptul. Era directa si sigura. Nu era un test, si un inceput. I-am prins incheietura imediat. Am tinut-o acolo fara sa o indepartez.
- Esti sigura?
Vocea imi era joasa. Ea m-a privit fix.
- Nu.

Sinceritatea a aprins totul. Am apropiat-o dintr-o miscare. Fara introduceri si fara ezitare. Ea s-a lipit de mine instant. Respiratiile ni s-au amestecat.
- Asta voiam, a murmurat ea.

Nu mai era nimic de negociat. Sarutul a venit rapid si intens. Nu a fost inceput, si a fost continuare. Ea a raspuns imediat. Mainile ei m-au tinut aproape. Am simtit cum controlul dispare rapid. Mana mea a coborat pe spatele ei. Ea a reactionat instant. Orice distanta ramasa devenise inutila.

- Nu aici… a spus ea incet.
Dar nu s-a miscat. Am ramas foarte aproape.
- Atunci opreste-ma.
Ea a zambit lent.
- Nu vreau.

Asta a fost raspunsul real. M-a tras inapoi spre ea. Gesturile au devenit mai directe. Fiecare reactie a ei impingea lucrurile mai departe. Nu mai era nimic jucat si nimic filtrat. Cand ne-am desprins pentru o clipa, nu a fost pauza, si a fost nevoie de aer.
- Daca ne vede cineva… a murmurat ea.
Am ramas aproape. Respiratia era inca grea.
- Nu te opresti.
Ea a zambit usor.
- Nu.

Asta era tot ce conta. In punctul ala nu mai era despre birou sau reguli. Era despre cat de mult poti merge fara sa vrei sa te intorci.