Gradina era scaldata in lumina electrica, prea alba pentru o seara de vara. Lampile atarnate printre copaci faceau totul sa para mai clar decat era necesar. Parca incercau sa convinga pe cineva ca nimic nu se ascunde. Pe terasa, paharele se goleau si se umpleau la nesfarsit. Conversatiile pluteau usoare, fara sa se opreasca undeva anume.

Ajunsesem tarziu, ca de obicei. Nu pentru ca as fi avut altceva de facut, si pentru ca nu voiam sa par ca astept. Mi-am luat un pahar si am ramas la marginea multimii, unde muzica era doar un ecou. Ea era deja acolo. Nu dansa. Nu vorbea prea mult. Statea pe un scaun, cu o eleganta care nu cerea aprobarea nimanui. Cand ma vazu, nu paru surprinsa.

- Ati venit, spuse ea. Parca era o confirmare, nu o intrebare.
- Vin mereu, am raspuns. Chiar si atunci cand nu ar trebui.
Ea zambi usor.
- Atunci probabil stiti deja cum se termina serile astea.

Am privit in jur. Oamenii radeau. Cineva povestea ceva exagerat. Alt grup aplauda fara motiv clar.

- Se termina la fel, am spus. Doar ca fiecare crede ca a fost diferit.
Ea isi aseza paharul pe masa.
- Si totusi continuam.
- Pentru ca ne place inceputul.

Am tacut o clipa. Muzica se schimba, devenind mai lenta. Ea spuse ca a plecat de aici o data. A crezut ca daca schimba locul, schimba si povestea.

- Si?
Ea ridica din umeri.
- Povestile sunt mai rapide decat trenurile.
Am ras incet.
- Atunci de ce v-ati intors?
Ea m-a privit direct.
- Pentru ca aici macar stiu cum se termina.

Nu era tristete in vocea ei, si o claritate calma. M-am asezat langa ea.

- Si nu vreti sa se termine altfel?
Ea se gandi putin.
- Nu stiu daca altfel inseamna mai bine.
Un vant usor trecu printre copaci. Credeti in a doua sansa? am intrebat. Ea spuse ca oamenii numesc a doua sansa ceea ce este, de fapt, o repetitie.

Am lasat paharul pe masa.

- Si repetitiile pot fi mai bune.
- Sau mai obositoare.
Muzica se opri pentru o clipa. Ea se ridica. Spuse ca ar trebui sa plece inainte sa devina prea tarziu.

- E deja tarziu, am spus.
Ea rase incet.
- Atunci inainte sa devina evident. Veniti?

Am ramas pe scaun cateva secunde. Am privit luminile prea puternice si oamenii care pareau deja amintiri. Apoi m-am ridicat. Am iesit impreuna din gradina. In spatele nostru petrecerea continua. Pe strada lumina era mai slaba. Aerul era mai rece. Nu era o schimbare mare si nici o promisiune, si doar un pas facut in afara unei seri care ar fi putut continua la nesfarsit daca nimeni nu ar fi avut curajul sa plece mai devreme.