Am dat naibii toate hartiile de la biroul de export-import pe coltul mesei si m-am rezemat de fereastra, cu tigara stinsa intre degete. Prin birouri mergea vorba ca-s un tip de otel, seful ala de achizitii adus din port care negocia contractele de cherestea si cereale fara sa clipeasca, un individ calculat de nu dadea un ban de pomana. Ce prosti. Habar n-aveau ei ce comedie ieftina jucam de saptamani intregi si cat de aproape eram sa ma duc naibii cu totul, la primul control mai serios de la minister.

In aceeasi seara am dat de ela la birtul de lux de pe bulevardul mare. Venise la brat cu un mosier batran si plin de bani, imbracata intr-o rochie de catifea rosie, stransa pe corp... parca turnata pe ea, naiba stie, de-a intors tot restaurantul cu ochii la ea. Avea zambetul ala lenes de femeie pe care o doare-n cot de tot ce se intampla in jur, dar care stie la leu cat te costa pe tine doar sa-i deschizi usa la trasura. Si cand s-a intors spre mine sa-mi ceara sa-i tin oglinda din geanta cat isi repara rujul, am simtit cum dracului se duc toate calculele si vagoanele mele de cherestea pe apa sambetei. Nu mai contau deloc cifrele.

– Sunteti penibili voi, astia cu hartiile, mi-a aruncat-o ea peste umar, in timp ce scotea o tigara subtire. Credeti ca daca numarati vagoanele cu grau prin port, aveti si viata sub control.

Mi-a urcat sangele in cap, normal, ca eram obisnuit sa tremure toti prin birouri cand intram eu. I-am intors-o direct, printre dinti, in timp ce-mi cautam bricheta prin buzunare:

– Vezi ca luxul astul vostru exista doar fiindca va semnez eu hartiile in gara. Daca pun pixul jos maine si strang robinetul, ramaneti naibii cu trasura in noroi si cu rochia asta de catifea... o simpla poveste pe datorie. N-o sa mai aveti ce sa tocati la curse.

A ras scurt, de parca i-as fi spus cea mai mare gogomanie de pe lume. Si tocmai rasul ala de sus m-a facut sa-mi pierd mintile de tot. Ca sa o vad venind la mine de buna voie, ca sa-i demonstrez ca pot fi mai mult decat un biet functionar cu manecute care pazeste magaziile statului, am facut o nebunie.

Si de acolo s-a rupt filmul. Am inchis ochii la toate avizele masluite pentru transporturile lui frate-sau, treceam cu vederea lipsuri de mii de tone de cherestea din vagoane si semnam orbeste foi fara nicio acoperire in spate. Luam bani negri direct din avansurile firmei, fara nicio rusine, doar ca s-o plimb pe la statiuni in weekenduri, sa-i platesc mesele la hotelurile mari si sa-i cumpar toate bratarile scumpe pe care le vedea prin vitrine. Ne urcam in masina, o ardeam prin statiuni, ea ma lasa s-o strang in brate pe terasa cand se lasa frigul, dar luni dimineata se trezea ca n-are timp, urca in trasura si pleca fara sa lase un mersi, lasandu-ma pe mine sa platesc singur notele de plata ramase la receptie.

Azi-dimineata s-a spart buba. M-am trezit cu directorii de la centru si cu jandarmii peste mine in birou, fara niciun avertisment, cand imi beam prima cafea. Au pus direct sigiliu pe casa de bani, au luat la mana toate registrele de expeditie din ultimele sase luni si gata, acum isi fac jandarmii bagajele pe hol sa vina sa ma ia pentru fals si delapidare. Sunt gata, s-a terminat smecheria. Am alergat ca un nebun pana la casa ei, n-am mai luat nicio trasura, am mers pe jos prin noroi, convins ca o sa inteleaga ca toata mizeria asta o facusem doar ca sa fiu la inaltimea capriciilor ei de mare doamna.

Am gasit-o in salon, cu valizele gata facute langa usa, gata sa plece cu masina mosierului spre munti, sa scape de caldura din oras. Cand i-am zis, cu vocea tremurand de oboseala si de draci, ca am pierdut totul din cauza ei si ca ma asteapta jandarmii, s-a uitat la mine de parca as fi fost un amarat de hamal din gara care scabase un sac pe peron. Rece, complet straina.

– Ai fost un baiat simpatic, dar te-ai grabit, mi-a spus ea in timp ce-si tragea manusile de piele pe degete, fara sa clipeasca. Ai vrut sa pari mare exportator si ai uitat ca un functionar nu trebuie sa riste niciodata mai mult decat are in buzunar. Eu nu pot sa stau cu un barbat care are jandarmii la usa, n-am chef de scandaluri prin ziare.

A urcat in masina si a plecat, lasand in urma doar un nor de praf si de fum pe drumul noroios. M-am intors in biroul meu golit, am deschis fereastra si acum astept sa aud pasii jandarmilor pe coridor. Ma uit la hartia de somatie de pe masa si imi vine sa rad singur ca un prost. Fata aia chiar a plecat cu impresia ca m-a lasat distrus, o alta victima care a pus botul la fitele ei si a ramas in fundul gol. Dar sa-si ia gandul, ca s-a inselat amarnic. Chiar si asa, cu dezastrul la usa si cu puscaria in fata, tot cum am vrut eu a iesit. I-am aratat cine sunt. Eu am fost singurul nebun. N-am cumparat-o cu promisiuni sau invarteli de doi bani; mi-am dat foc la viata cu mana mea. Macar asa, cand o sta sa se uite la munti si o sa-si aduca aminte de functionarul de la malul marii, o sa aiba o amintire pe care n-o s-o poata sterge cu niciun mosier din lume.