Lampa de pe birou palpaie de cateva minute, semn ca se va lua din nou curentul si va trebui sa imi caut lumanarile in sertarul plin de hartii inutile. Este o liniste de plumb in scoala asta goala, intr-o joi seara in care singura mea perspectiva este sa corectez treizeci de teze despre razboaiele antice. Uneori ma gandesc ca viata mea se masoara in generatii de copii care uita totul din momentul in care trec pragul catalogului.

Pe masa, sub teancul de caiete, sta foaia de miza pe care am primit-o azi de la agentia de voiaj. Un bilet simplu de tren, dus-intors, cu plecare la ora sase dimineata. Costa cat jumatate din salariul meu de suplinitor, o suma absurda pentru un om care isi planifica bugetul pana la ultimul pachet de tigari. Si totusi, l-am cumparat. L-am cumparat pentru ca orasul acesta a devenit prea stramt pentru insingurarea mea, si pentru ca marea metropola, cu toata mizeria si zgomotul ei, inca mai pastreaza iluzia ca undeva, pe o strada laturalnica, te poti intalni cu propriul tau destin.

Ea mi-a scris acum o luna din sanatoriul unde isi petrece iarna. O carte postala cu margini aurite, infatisand un hotel de lux dintr-o statiune montana pe care nu o voi vizita niciodata. Textul era scurt, aproape telegrafic: "Aici aerul e curat, dar oamenii sunt ingrozitor de previzibili. Mi-e dor de ironiile tale triste". Am citit randurile acelea pana cand hartia s-a deformat de la caldura degetelor mele. E ciudat cum o persoana bogata si plictisita poate transforma viata unui provincial intr-un roman de asteptare.

Nu voi pleca, desigur. Stiu de pe acum ce s-ar intampla daca as cobori pe peronul garii centrale. As cauta-o printre calatorii de la clasa intai, as vedea-o coborand intr-o haina de blana prea eleganta pentru saracia mea si as realiza, intr-o secunda, ca tot ce ne leaga este o fantezie de cafenea. Ne-am spune cuvinte politicoase, am bea un ceai la un pret prohibitiv si apoi m-as intoarce cu primul marfar, simtindu-ma mai batran cu zece ani.

Am luat biletul si l-am pus in interiorul unui volum de poezii clasice. Va ramane acolo ca un semn de carte, ca o dovada ca am fost la un pas de a face o nebunie. Maine dimineata, cand trenul de sase va fluiera lung la trecerea de nivel de langa scoala, eu voi fi la catedra, explicand unor copii plictisiti cum s-a prabusit un imperiu antic din cauza propriei sale trufii.