In aceasta fundatura a lumii, unde cerul are culoarea unei vanatai vechi, am cunoscut o femeie a carei frumusete este o rana deschisa pe fata timpului. Ea este o madona a mizeriei, cu pleoapele grele de somnifer si buze ce poarta gustul metalic al minciunii.

Ne iubim sub acoperisuri de ardezie, unde motanii haituiti urla la o luna galbena. Ne pierdem in imbratisari care seamana mai mult cu o lupta intre doi condamnati la moarte ce isi disputa ultima gura de aer. Ea imi sopteste cuvinte de o duiosie hidoasa, in timp ce degetele ei fine imi scotocesc prin buzunare dupa farame de aur, transformand fiecare dăruire intr-o tranzactie cu neantul.

Tradarea ei a inflorit ca o ciuperca de lumina intr-un beci intunecat. Am descoperit ca, in timp ce eu ii ridicam altare de rime, ea isi vindea secretele noastre cele mai intime in bodegile sordide ale portului, doar pentru a simti placerea de a ma vedea batjocorit. Ea nu m-a inselat pentru placere, si pentru nevoia de a pangari tot ce este pur, oferind porcilor margaritarele durerii mele si razand apoi de neputinta mea de a o uri cu adevarat.

M-a tradat cu o eleganta de calau ce poarta manusi de catifea, lasandu-ma sa cred in mântuire doar pentru a-mi arata ca sub picioarele noastre nu se afla decat un abis plin de cadavrele unor iluzii putrezite.

Acum suntem doua spectre ce bântuie aceleasi cafenele cu oglinzi patate, privindu-ne cu un dispret ce ne tine loc de hrana sub ploaia de funingine a unui oras fara scapare. Suntem flori ale raului ce isi cauta seva in noroi, savurand fiecare umilinta ca pe un dar intr-o lume unde iubirea este doar o forma mai sofisticata de a tortura un suflet damnat.

Vom ramane astfel pana cand ultima stea se va stinge de scarba deasupra acestui teatru de marionete insangerate. Suntem amandoi actorii si spectatorii unei prabusiri ce are splendoarea unui apus peste un camp de lupta unde nu au ramas decat corbii si regretele eterne.