Efectul sinistrei otrave n-a fost o moarte grabnica si milostiva, si o descompunere lenta a insasi realitatii. Privirea ei, rece ca taisul unei ghilotine sub lumina lunii, m-a pironit de podeaua rece in timp ce trupul meu devenea o carcasa inutila, un vas spart de lut.

O zaream prin valul purpuriu al pleoapelor mele de plumb cum pasea prin iatac, mangaind cu degetele-i lungi si livide cotoarele cartilor mele rare. Fiecare atingere a ei era acum un sacrilegiu, o pangarire a amintirilor. Tradarea nu era doar un act de cruzime, si o ceremonie estetica, savarsita cu o precizie chirurgicala in penumbra.

"Iubirea," mi-a soptit ea, aplecandu-se deasupra mea astfel incat parul ei negru ca abisul sa-mi biciuiasca obrajii inghetati, "nu este decat un cadavru pe care il parfumam cu iluzii pentru a-i tainui duhoarea. Tu ai fost cel mai imbatator parfum, dar s-a evaporat."

Ma privea cum ma sting si parea mai preocupata de felul in care flacara tremuratoare a lumanarilor se oglindea in pantecele paharului gol decat de spasmele mele finale. Nu era ura in ochii ei de smarald, si o curiozitate rece, de parca eram un experiment alchimic ce tocmai atingea deznodamantul. Toate cuvintele dulci de pana atunci se preschimbasera in cenusa, lasand in urma doar gustul metalic al tradarii.

In realitate, n-am fost decat un capitol intr-o carte pe care ea o parcurgea cu o detasare aristocratica, gata sa intoarca pagina imediat ce sangele meu se racea pe covorul de matase. Ultimul lucru pe care l-am simtit a fost raceala mainii ei pe fruntea mea - un gest ce ar fi putut trece drept tandrete, daca n-as fi stiut ca era doar modul ei clinic de a verifica daca spectacolul de purpura s-a sfarsit.