Era in ajunul Pastelui, intr-un sat asezat domol intre dealuri, unde linistea nu era tulburata decat de fosnetul vantului prin prunii batrani si de latratul rar al cainilor din ograzi. Timpul parea ca se scurge altfel acolo, mai greu, mai apasat, ca si cum ar fi purtat pe umeri o povara neavazuta.

In acei ani, cand randuiala satului fusese stramtorata de porunci venite de departe, oamenii isi tineau credinta mai mult in suflet decat in vorba. Nu era voie de clopote trase cu putere, nici de lumini aprinse la vedere, dar nimeni nu putea opri inimile sa tresalte in noaptea Invierii.

Mos Ilie, batranul satului, statea pe prispa si isi potrivea caciula, privind spre drumul ce ducea la biserica. Nu mai era biserica de altadata - usa scartaia, iar ferestrele erau mai tot timpul inchise - dar in noaptea aceea, ca prin minune, oamenii gaseau drum spre ea.

- Marie, zise el incet, parca sa nu-l auda nimeni, o fi venit iarasi vremea sa mergem?

Femeia, uscativa si tacuta, iesi din tinda cu o lumanare ascunsa intr-un stergar.

- Venit-a, Ilie. Numai ca mergem ca umbra, nu ca omul.

Pe ulita, pasii erau rari si masurati. Nimeni nu striga, nimeni nu radea. Dar fiecare ducea cu sine cate o lumanare, ascunsa de vant si de ochii straini. Din loc in loc, cate o poarta se deschidea incet, iar o silueta se strecura in noapte.

Biserica ii primea tacuta. Inaudru mirosea a ceara si a lemn vechi. Preotul, un om slab, cu barba alba, rostea cuvintele aproape in soapta, dar ele rasunau adanc in suflete. Si cand, in cele din urma, a spus "Hristos a inviat", parca toate zidurile au prins viata. Oamenii au raspuns incet, dar cu o putere pe care nimeni n-ar fi putut-o opri:

- Adevarat a inviat.

Mos Ilie tinea lumanarea cu mana tremuranda. Flacara mica ii lumina ochii umezi. Pentru o clipa, utiase de toate: de lipsuri, de frica, de vremuri. Era doar el, satul si credinta care nu murise. La intoarcere, ulitele pareau mai luminoase, desi nimeni nu indraznea sa ridice lumanarea prea sus. In case, oamenii ciocneau oua rosii in soapta, ca intr-un legamant tainic.

- Hristos a inviat, spuse Mos Ilie, privind spre Marie.

- Adevarat a inviat, raspunse ea, si pentru prima data dupa mult timp zambi.

Si astfel, in linistea apasata a acelor ani, satul traia mai departe, tinand aprinsa o lumina pe care nicio porunca nu o putea stinge.