Am asteptat-o fara sa stiu exact cum arata. Doar am simtit mereu ca exista undeva o iubire care nu minte, care nu pleaca, si care nu te face sa te indoiesti de tine. Am dus dorul acesta in mine mai mult decat recunosc.

Am trecut prin zile in care iubirea parea putin, in care totul era pe jumatate, si in care oamenii veneau si plecau fara sa lase nimic in urma. Si totusi, undeva in mine, am ramas incapatanat. Am stiut ca trebuie sa existe ceva mai mult. Si apoi ai aparut tu.

Nu ca un vis, si nu ca o iluzie, si ca un raspuns. Ca linistea aceea pe care o cauti o viata intreaga si, cand o gasesti, iti dai seama cat de obosit erai fara ea. Esti femeia aceea rara care nu doar spune ca iubeste, si o face sa curga prin tot. O simt in felul in care ma atingi, in felul in care ma privesti, si in felul in care ramai. Mai ales in felul in care ramai.

Pentru ca tu nu pleci cand devine greu. Tu nu te schimbi cand lucrurile nu mai sunt perfecte. Tu iubesti si atunci cand doare, si cand e complicat, si cand eu nu sunt cea mai buna versiune a mea. Si asta este tot ce am asteptat fara sa stiu cum sa cer. Te iubesc intr-un fel care nu mai are rabdare, nu mai are frica, si nu mai are dubii. Te iubesc pentru ca esti tot ce nu am avut, dar am sperat. Pentru ca esti dovada ca iubirea adevarata nu e un mit. Si poate cel mai mult, te iubesc pentru ca langa tine nu mai simt ca trebuie sa caut. Am gasit. Si nu vreau sa mai pierd niciodata asta.