Intr-o zi, el s-a hotarat sa faca ordine. Nu in casa, si in toata povestea lor. A luat un caiet dictando si a scris pe prima pagina, ca titlu: „Lucruri care au ramas.” N-a scris nimic dedesubt. A taiat titlul cu o linie groasa si-a scris altul: „Chestii care s-au dus”. Aici chiar avea de munca.

Mai intai disparuse obiceiul ei de a-l intreba daca a mancat cand venea tarziu. Apoi felul in care il privea cand el vorbea despre toate nimicurile de la munca. Dupa aia s-au dus rasul, graba de a ajunge acasa si linistea aia buna, care nu semana deloc cu ce aveau acum. In schimb, linistea de acum era grea, plina de lucruri: avea canapea, perdele, doua cani pe masa si doi oameni in aceeasi camera. Lipsea exact ce trebuia.

Ea a intrat in camera si l-a vazut scriind concentrat.

– Ce faci acolo?

– Un inventar.

– Al lipsurilor?

– Nu. Lumea face inventar la ce are, si eu sunt mai ambitios de fel.

S-a apropiat de birou si a citit cele cateva randuri de pe pagina.

– Ai uitat sa treci ca mai avem masina de spalat.

– Pai aia inca merge.

– Si noi?

El a ridicat scurt din umeri, fara sa se uite la ea.

– Noi doar facem zgomot, si nu mai spalam nimic.

Ea a ras, un ras scurt, din ala sec, pe care aproape ca-l puteai confunda cu un oftat.

– Tot mai ai chef de glume, a spus ela, privind in alta parte.

– Le fac pentru mine. Tu oricum ai plecat demult din public.

N-a mai zis niciunul nimic. Tacerea era singurul lucru care, in casa aia, nu se mai termina dracului odata. Dupa un timp, ea l-a intrebat cu voce mai joasa:

– Crezi ca ne-am iubit vreodata cu adevarat?

El a inchis caietul, lasand pixul deoparte.

– Sigur ca da.

– Atunci unde s-a dus toata treaba asta?

El s-a uitat pe fereastra, la strada goala.

– Nu stiu. Dar daca iubirea asta ar fi avut buzunare, cred ca noi le-am intors pe toate pe dos.

Ea a zambit amar.

– Vorbesti ciudat cand esti trist.

– Nu, vorbesc cat se poate de normal, doar ca tristetea traduce cuvintele altfel.

S-a ridicat, s-a dus la cuier si si-a luat geaca.

– Pleci?

– Da.

– Unde?

– Sa ma plimb un pic.

– Ajuta la ceva?

– Ajutorul nu-i obligat sa si reuseasca de fiecare data.

A iesit si a tras usa in urma lui. Ea a ramas singura in mijlocul camerei, s-a apropiat de masa si a deschis caietul. Pe ultima pagina era o singura fraza, scrisa la repezeala: „Iubirile nu se termina pentru ca n-ai suflet. Se termina din prea multa obisnuinta. Obisnuinta e dracul ala harnic care vine in fiecare zi si-ti muta lucrurile prin casa, cate un pic, pe nesimtite, pana cand intr-o dimineata te trezesti si nu mai gasesti usa sa iesi.”