Am cunoscut-o intr-un moment in care imi placea ideea de control. Stiam cat ofer si cat primesc. Ea nu a incercat sa schimbe nimic. A intrat simplu, aproape discret. Am inceput sa o caut din obisnuinta, apoi din placere, apoi fara sa mai gasesc o explicatie. Imi spuneam ca este mai sigur asa, fara complicatii.

Intr-o seara mi-a spus ca oamenii care evita sa defineasca lucrurile nu le tin sub control, si doar le amana. Zilele au trecut si ceva s-a schimbat. Nu mai era doar o prezenta placuta, si era o nevoie constanta. Am inceput sa caut sens in lucruri care altadata nu ar fi insemnat nimic.

Nu era iubire calma, si era o tensiune continuu, o asteptare care nu se oprea. Am realizat ca nu mai sunt liber. Intr-o zi nu a raspuns deloc. Doar absenta. Cand a revenit, a fost simpla: "Am avut nevoie de spatiu". Nu am reactionat imediat, incercand sa par echilibrat.

- Nu este normal sa te afecteze atat, a spus ea.

Replica ei nu a fost acuzatoare, si a fost clara. Am intrebat-o daca mai vrea sa continue. A ezitat o clipa.

- Nu asa, a raspuns ea.

Am inteles ce inseamna "asa". Dependenta. Presiune nerostita. Am incercat sa spun ca tin la ea. A dat usor din cap.

- Pentru tine a devenit importanta prea tarziu, a spus ea. Si in forma gresita.

Pentru prima data am vazut lucrurile fara interpretari. Eu am vrut sa controlez, sa pastrez distanta, si intre timp am alunecat in opusul acelor lucruri. Nu am construit o relatie, si am construit o dependenta. Ea a vazut asta mai devreme si a ales sa iasa. Nu este ca am iubit prea mult, si este ca nu am stiut cand iubirea a incetat sa fie alegere si a devenit obsesie.