La inceput, ea nu avea o parere buna despre mine. Nu pentru ca as fi facut ceva gresit, si pentru ca paream prea sigur pe mine. Vorbeam cu usurinta, eram apreciat de toti si paream sa ma adaptez oricarei conversatii fara efort. Pentru ea, acest lucru nu inspira incredere, si mai degraba o rezerva atenta.

- Este genul de om care spune exact ce trebuie, nu ceea ce gandeste, a spus ea intr-o discutie.
Si, pentru o vreme, a ramas convinsa de asta. Eu, in schimb, o observam. Nu in mod evident, dar suficient cat sa-mi dau seama ca nu ma privea ca ceilalti. Nu incerca sa ma impresioneze si nici nu parea interesata de parerea generala despre mine. Iar acest lucru ma intriga. Prima noastra conversatie reala nu a fost usoara.

- Nu aveti o impresie prea buna despre mine, am spus direct.
Ea nu s-a grabit sa nege.
- Nu inca.
Am zambit.
- Atunci presupun ca va trebui sa am rabdare.
- Daca merita, a raspuns ea calm.

A fost inceputul. Nu unul cald, si sincer. In timp, am inceput sa vorbim mai des. Nu pentru ca am fi devenit imediat apropiati, si pentru ca discutiile noastre aveau o claritate care lipsea in alte conversatii. Ea nu ma menaja. Eu nu ma aparam. Si, fara sa ne dam seama, am inceput sa ne intelegem.

Ea a descoperit ca siguranta mea nu era superficiala, si construita pe experienta si pe o disciplina interioara pe care nu o aratam usor. Eu am inteles ca retinerea ei nu era lipsa de interes, si o forma de sinceritate rara. Intr-o zi, dupa o conversatie mai lunga decat de obicei, am spus:
- Cred ca mi-ati schimbat parerea despre multe lucruri.
Ea a ridicat usor privirea.
- Sper ca nu in rau.
Am zambit.
- Din contra.

A fost un moment simplu, dar important. Cu timpul, acea intelegere s-a transformat in ceva mai mult. Nu brusc, nu evident, si sigur. Intr-o dupa-amiaza linistita, in timp ce mergeam fara graba, m-am oprit.
- Cred ca am avut nevoie de cineva care sa nu ma creada imediat, am spus.
Ea a zambit usor.
- Si eu cred ca am avut nevoie de cineva care sa nu renunte prea repede.
Am privit-o cu o seriozitate calma.
- Atunci cred ca ne-am gasit la momentul potrivit.

Ea nu a raspuns imediat, pentru ca, uneori, adevarul nu are nevoie de confirmare. Dar zambetul ei a fost suficient. Nu a fost o poveste construita pe impresii rapide. Nu a fost o iubire care a inceput usor, si a fost una care a devenit, in timp, de neclintit. Pentru ca nu s-a bazat pe ceea ce am crezut la inceput, si pe ceea ce am ales sa intelegem unul despre celalalt. Si, uneori, aceasta este cea mai sigura forma de iubire: cea care nu incepe cu admiratie, si cu adevar.