Am observat-o intr-un context in care totul parea deja decis. Conversatii stabilite, opinii previzibile, zambete exersate. Ea nu parea interesata sa joace dupa acelasi tipar. Nu contrazicea pe nimeni, si nici nu se alinia. Era suficient.

Am intrat in discutie cu o siguranta care, de obicei, functiona. Cateva remarci bine asezate, o usoara ironie, atent dozata. Ea a raspuns politicos, dar fara sa ofere teren. Nu s-a grabit sa rada, nu a cautat aprobarea. Era, intr-un fel, incomod de sincera. Am revenit la ea a doua zi, sub un pretext convenabil. Discutia a fost mai lunga. Am vorbit despre lucruri marunte, apoi despre lucruri care nu mai erau deloc marunte.

Ea avea un mod de a pune intrebari care nu lasa loc de eschiva. Nu insista, si nici nu accepta raspunsuri superficiale. Am realizat ca, in prezenta ei, trebuie sa fiu atent. Nu la aparente, si la adevar. Intr-o dupa-amiaza, i-am spus ca apreciez claritatea ei. Ca este rara. Ea a raspuns simplu ca oamenii prefera complicatiile, pentru ca sunt mai usor de ascuns in ele.
- Tu nu te ascunzi? am intrebat.
- Doar cand merita, a spus ea.

Replica ei nu a fost provocatoare, si o constatare. In zilele care au urmat, am devenit constient de un lucru pe care l-am ignorat multa vreme. Ca pot purta conversatii elegante cu oricine, dar foarte putine sunt cele care conteaza. Cu ea, fiecare discutie lasa ceva in urma. Nu era mereu confortabil, dar era real. Am incercat sa pastrez distanta. Din prudenta. Din obisnuinta. Nu a functionat.

Prezenta ei devenea un reper, fara sa ceara, fara sa impuna. Momentul in care am cedat nu a fost spectaculos. A fost intr-o seara obisnuita, cand am realizat ca nu mai caut argumente ca sa o vad, si caut doar ocazii. I-am spus adevarul fara decor. Ca nu sunt genul care se grabeste. Ca prefer controlul, claritatea, lucrurile bine asezate. Ca ea a schimbat acest echilibru intr-un mod pe care nu l-am anticipat. Ea a ascultat fara sa intrerupa.
- Si asta te deranjeaza? a intrebat ea.
- Ma nelinisteste, am raspuns. Dar nu vreau sa dispara.

A zambit atunci, pentru prima data fara rezerve.
- E un inceput corect, a spus ea.
Nu a urmat o declaratie. Nu am stabilit nimic in mod oficial. Nu a fost nevoie. Intre noi s-a format un acord tacit, mai puternic decat orice promisiune rostita. Am inteles, poate prea tarziu pentru gustul meu, ca dragostea nu vine intotdeauna cu certitudini. Uneori vine cu intrebari bine puse si cu un om care nu te lasa sa te minti. Si, in mod ironic, exact asta o face sa merite.