Biroul se golise de ceva vreme. Ecranele negre reflectau luminile orasului, iar din cand in cand se mai auzea doar aerul conditionat sau cate un lift care cobora spre parter.

Telefonul i-a vibrat o singura data:

"Mai esti?".

A privit mesajul cateva secunde, a zambit fara sa-si dea seama si s-a ridicat.

Nu i-a raspuns.

Biroul ei era la capatul holului.

Usa ramasese usor intredeschisa, exact cum o lasa de obicei.

Era langa geam, cu un dosar in mana. Nu-l citea. Doar il tinea.

Cand l-a vazut, l-a lasat pe birou.

- Credeam ca o sa raspunzi.

- Am zis ca e mai simplu sa vin.

A zambit.

- Tu chiar nu alegi niciodata varianta simpla.

- Cred ca n-am fost prea priceput la asta.

Au ramas cateva clipe fara sa spuna nimic. Nu era o tacere ciudata. Dupa atatea seri petrecute peste program, se obisnuisera cu ea. El s-a apropiat incet. Destul cat sa-i simta parfumul amestecat cu mirosul cafelei reci uitate pe birou.

- Ai ramas doar pentru mine? a intrebat.

Ea a coborat privirea si a ras foarte incet.

- Mi-am spus ca mai am ceva de terminat. Dupa vreo zece minute mi-am dat seama ca ma uitam la acelasi rand fara sa citesc nimic.

El a zambit.

- Atunci inseamna ca nici eu n-am fost prea concentrat azi.

Ea a facut ultimul pas. Foarte mic. Dar suficient.

- Nu-mi place cand esti asa aproape.

- De ce?

L-a privit cateva secunde inainte sa raspunda.

- Pentru ca uit ce voiam sa spun.

El i-a dat usor o suvita de par dupa ureche. Gestul a fost simplu. Atat de simplu, incat ea a inchis ochii pentru o clipa.

- Acum iar am uitat.

El a ras.

- Se poate trai si fara replici bune.

- Da... dar nu cu tine.

S-au apropiat aproape fara sa-si dea seama. Cand s-au sarutat, nimeni n-a grabit momentul. A venit firesc, de parca se intampla exact cand trebuia. Cand s-au desprins, ea si-a sprijinit fruntea de umarul lui. Afara, orasul mergea mai departe. Masinile treceau, semafoarele isi schimbau culorile, oamenii isi vedeau de drum. In biroul acela, timpul parea sa aiba alt ritm.

- Ar trebui sa plecam, a spus ea dupa un timp.

- Stiu.

Niciunul nu s-a miscat. Ea a ridicat privirea si a zambit.

- Uite de asta nu-mi place sa ramai dupa program.

- De ce?

- Pentru ca de fiecare data imi spun ca plec in cinci minute... si ajung sa uit de ce ma grabeam.

El i-prins mana pentru o clipa.

- Data viitoare sa nu-mi mai scrii.

Ea l-a privit surprinsa.

- De ce?

- Pentru ca oricum o sa vin.

Ea n-a raspuns. Doar a zambit in felul acela pe care il avea numai cand stia ca el spune adevarul.