El nu s-a grabit de data asta. A intrat si a ramas cateva secunde privind-o. Ea nu s-a ascuns, si doar si-a mutat usor greutatea, sprijinindu-se de birou.

- De ce stai asa? a murmurat ea.

- Pentru ca imi place cum arati cand nu te prefaci.

Respiratia ei s-a schimbat imediat. El s-a apropiat si mai mult, fara sa o atingca inca. A lasat distanta dintre ei sa devina aproape dureroasa. Nu mai era loc pentru neutralitate, si amanarea facea totul mai intens.

- Nu face asta lent… a spus ea incet.

- De ce?

- Pentru ca simt prea clar.

Asta a fost momentul. El a atins-o lent si sigur. Ea s-a apropiat instant, ca si cum corpul ei raspundea inaintea gandului. Mana lui a urcat pe bratul ei, invatand reactiile pielii. Respiratia ei devenea tot mai neregulata.

- Nu te opri… a spus foarte jos.

Nu mai era o cerere, si abandon. Ritmul a ramas lent si apasat, fiecare atingere prelungita pana cand a devenit imposibil de ignorat. Cand s-au atins, a fost lent si adanc. Ea a raspuns imediat, ca si cum fiecare reactie venea dintr-un loc profund.

- Nu spune nimic, a spus el incet.

Ea a inchis ochii si s-a apropiat si mai mult. Gesturile au devenit fluide, fara gand si fara pauza. Cand s-au desprins pentru o clipa, nu a fost liniste. A fost acea lipsa de aer care spune totul. Privirea ei era moale si adanca.

- Asa e mai rau… a spus ea incet.

- Stiu.

- Nu te opri.

Nu mai era nimic de interpretat. Doar ritmul lor, care nu mai avea rabdare sa se opreasca.