In acest oras de piatra si viciu, unde soarele pare un ochi bolnav, am gasit o dragoste care miroase a iatac neaerisit. Ea este regina mea de abanos, o faptura a noptilor de veghe ale carei brate sunt serpi de matase ce ma strang pana cand respiratia imi devine un suspin de agonie.

Ne iubim printre sticle de vin ieftin si manuscrise patate de cafea, intr-o odaie unde paianjenii tes dantele peste amintirile noastre moarte. Ea imi ofera sarutari cu gust de praf si uitare, in timp ce noi ramanem inchisi in acest infern privat, unde suferinta a devenit singura noastra forma de extaz.

Tradarea ei a venit ca un miros de putrefactie. Am surprins-o privind cu un dor salbatic spre vitrinele magazinelor de lux. Am inteles atunci ca inima ei nu imi apartinea mie, si obiectelor lucitoare si vanitatii desarte. Ea nu cauta in mine un suflet pereche, si un piedestal pe care sa isi expuna plictisul si o oglinda in care sa isi admire degradarea transformata in arta.

Uneori o privesc cum isi desface parul negru ca o cascada de smoala si vad in ochii ei obositi sclipirea unui demon care a vazut prea multe secole de decadenta. Ea isi trece degetele reci peste ranile mele nu pentru a le vindeca, si pentru a masura adancimea devotamentului meu bolnav, transformand fiecare geamat de durere intr-o nota dintr-o simfonie a deznadejdii.

Suntem legati de acest pat de fier ca de un esafod unde executia este amanata in fiecare noapte. Am descoperit in sertarele ei ascunse bijuterii de otel si scrisori parfumate ce nu imi erau adresate mie, si unor spectri ai placerii pe care ii invoca in tacere in timp ce eu ii recitam strofe despre puritate.

Acum suntem doi condamnati ce isi impart ultima doza de otrava intr-un salon cu oglinzi sparte. Eu o ador pentru ranile pe care mi le provoaca, iar ea ma uraste pentru ca sunt singurul care ii vede ridurile ascunse. Suntem florile raului inflorite pe un morman de gunoi, pierzandu-ne in imbratisari de gheata si tradari ce au gustul dulceag al remuscarii eterne.