Am intalnit-o intr-o dupa-amiaza in care totul parea aranjat dinainte. Oamenii vorbeau cu grija, radeau la momente potrivite si isi sustineau opiniile fara riscul de a deranja. Ea participa, dar nu se implica. Era prezenta, si nu disponibila. Am considerat asta o provocare discreta, care cere rabdare.

Am inceput cu lucruri simple. Cateva remarci corecte, un schimb de idei fara greutate. Ea a raspuns politicos, dar fara interes real. Nu era genul care se lasa atras de conversatii usoare. Si, in mod ciudat, exact asta m-a facut sa continui. Am revenit asupra unui subiect mai serios. De data aceasta, a raspuns diferit. Nu mai era doar politicoasa, si era atenta. Diferenta era subtila, dar suficienta.

In zilele urmatoare, am cautat-o in mod constant, fara sa par insistent. Ea nu m-a evitat, dar nici nu m-a incurajat. Accepta conversatia fara sa o prelungeasca inutil. Fiecare schimb de cuvinte avea o limita clara. Intr-o seara, discutia a ajuns la sinceritate. I-am spus ca oamenii confunda adesea politetea cu interesul real. Ea a zambit usor.
- Pentru ca politetea este mai sigura, a spus ea. Nu te expune.
- Si interesul real? am intrebat.
- Te expune complet.

Am ramas cateva secunde fara raspuns. Nu pentru ca nu aveam ce spune, si pentru ca nu voiam sa raspund superficial. Am inceput sa inteleg ca, in fata ei, nu functioneaza nimic din ceea ce obisnuiam sa folosesc. Nici siguranta, nici ironia, si nici distantarea. Era nevoie de altceva, ceva mai simplu si, tocmai de aceea, mai dificil. Intr-o dupa-amiaza, am ales sa fiu direct. I-am spus ca o caut nu din obisnuinta, nu din lipsa de ocupatie, si pentru ca prezenta ei imi schimba felul de a gandi. Ca, in mod neasteptat, devin mai atent, mai sincer, mai putin dispus sa ma ascund. Ea a ascultat fara sa intrerupa. Nu parea surprinsa.
- Si asta este un lucru bun? a intrebat ea.
- Nu este usor, am spus. Dar nu vreau sa renunt la el.

A urmat o pauza scurta. Apoi a dat din cap, aproape imperceptibil.
- Bine, a spus ea. Atunci continua.
Nu a fost o acceptare entuziasta, si nici o respingere. A fost un acord simplu, dar clar. De atunci, lucrurile nu au devenit mai usoare, si au devenit mai reale. Conversatiile noastre au pierdut din politete si au castigat in adevar. Nu ne-am ferit de lucruri incomode si nici nu le-am grabit.

Am inteles, fara sa fie nevoie sa o spunem, ca dragostea nu apare atunci cand totul este perfect aranjat. Apare dupa ce renunti la politetile inutile si ramai cu ceea ce nu poate fi spus altfel decat direct. Iar ceea ce a ramas intre noi nu era fragil, si era exact atat de solid cat poate fi ceva construit fara prefacatorie.