El nu avea obiceiul să lipsească de la întâlniri. Era punctual, corect și suficient de previzibil încât lumea să se bazeze pe el fără efort. Într-un oraș mic, asemenea calități ajung să fie considerate aproape un substitut pentru caracter.

Ea locuia într-o casă retrasă, la marginea unei străzi liniștite, unde vizitele erau rare și, tocmai de aceea, observate cu atenție. Nu era izolată, dar nici nu căuta companie inutilă. Primea doar atunci când avea un motiv.

Vizitele lui au început dintr-un motiv perfect acceptabil. O recomandare, o conversație despre o carte, o promisiune de a aduce un volum care lipsea din biblioteca ei. Nimic care să ridice întrebări.

Apoi au continuat.

În fiecare joi, la aceeași oră, el apărea la ușă. Niciodată mai devreme, niciodată mai târziu. Conversațiile lor erau plăcute, echilibrate, lipsite de excese. Discutau despre lucruri care puteau fi discutate fără consecințe.

Totuși, exista o diferență. Ea nu părea să trateze aceste vizite ca pe niște simple obligații sociale. Îl asculta cu o atenție care depășea politețea. Îi punea întrebări care nu erau întâmplătoare.

Într-o zi, ea a spus, aproape absent.

"Este curios cât de mult poate deveni un obicei fără să fie numit."

El a răspuns, cu aceeași siguranță calmă.

"Obiceiurile sunt, de obicei, inofensive."

Ea a zâmbit ușor.

"Doar până când încep să conteze."

El nu a continuat ideea.

Vizitele au mers mai departe, neschimbate. Joi după joi. Aceeași oră, aceeași durată, aceeași politețe impecabilă.

Până într-o săptămână în care el nu a venit.

Nu a fost o absență dramatică. Doar o mică întârziere, explicabilă prin orice motiv rezonabil. El a venit a doua zi, cu o explicație corectă și complet suficientă.

Ea l-a primit ca de obicei.

Au vorbit despre lucruri obișnuite. Despre vreme, despre o vizită recentă, despre o carte nouă. Nimic nu sugera vreo schimbare.

Abia la final, când el s-a ridicat să plece, ea a spus calm:

"Cred că obiceiul nostru s-a încheiat."

El a privit-o, ușor surprins.

"Pentru o singură absență?"

Ea a înclinat capul.

"Nu pentru absență. Pentru explicație."

El nu a înțeles imediat. Ea a continuat:

"Un obicei nu are nevoie de explicații. Doar de continuitate."

El a rămas câteva secunde în tăcere.

"Și nu poate fi reluat?"

Ea a zâmbit ușor.

"Poate. Dar atunci nu mai este același lucru."

El a plecat la aceeași oră la care pleca de obicei.

Doar că, pentru prima dată, nu mai avea unde să se întoarcă joia următoare.