Camera era cufundata intr-o semi-lumina calda. Nimic nu era complet vizibil, nimic complet ascuns. Exact genul de loc in care lucrurile se intampla fara sa fie fortate.

El statea langa perete, cu mainile in buzunare. Ea era aproape de el, dar nu suficient. Distanta aceea mica devenea din ce in ce mai greu de ignorat.

- De ce te opresti mereu acolo? a intrebat ea.

- Pentru ca imi place momentul dinainte.

Ea a zambit usor, dar de data asta a facut ea ultimul pas. S-a apropiat pana cand pieptul ei l-a atins pe al lui.

El nu s-a miscat imediat. Doar a lasat contactul sa existe. Apoi i-a ridicat mana si i-a atins talia. Lent. Ca si cum ar fi confirmat ca e real.

Ea a inspirat adanc.

- Acum nu mai ai unde sa te opresti.

- Nici nu vreau.

Sarutul a venit fara graba. A inceput usor, aproape retinut, apoi a crescut. Ea i-a raspuns imediat, tragandu-l mai aproape. Mainile ei au urcat pe spatele lui, iar ale lui au coborat, fixandu-se sigur pe talia ei.

El a impins-o usor spre pat. Nu brusc. Cu o siguranta linistita. Ea s-a lasat pe spate, privindu-l fara sa clipeasca.

- Inca mai te gandesti? a murmurat ea.

El a dat din cap, usor.

- Nu. Doar simt.

S-a aplecat peste ea, iar apropierea lor a devenit totala. Nu era graba. Era un ritm lent, controlat, in care fiecare gest avea timp sa fie simtit.

Respiratiile lor s-au amestecat. Mainile lui au urmat liniile trupului ei, iar ea i-a raspuns cu aceeasi siguranta, tinandu-l aproape, fara ezitare.

Cand momentul a ajuns la limita, nu a fost zgomotos. A fost intens si scurt, ca un adevar spus fara explicatii.

Dupa, au ramas lipiti unul de altul. Linistea s-a intors incet, dar nu era goala. Era plina de ce tocmai se intamplase.

Ea i-a atins obrazul cu varful degetelor.

- Mereu ajungem aici.

El a zambit slab.

- Pentru ca nu ne oprim la jumatate.

Si pentru o vreme, nimeni nu a mai simtit nevoia sa spuna altceva.