Restaurantul era aproape gol. Muzica se auzea incet, doar cat sa umple spatiul dintre mese. El ajunsese primul. Nu din nerabdare, ci din obicei.

Ea a intrat fara sa caute. L-a vazut imediat. S-a apropiat si s-a asezat in fata lui.

- Ai comandat ceva? a intrebat.

- Nu. Te asteptam. A zambit usor, dar nu a raspuns. Chelnerul a venit, au spus cateva lucruri banale, apoi au ramas din nou singuri.

Paharele au fost aduse. Ea a luat o inghititura mica, mai mult ca sa faca ceva cu mainile.

- Nu prea vorbim, a spus ea.

- Nu cred ca mai e nevoie.

Ea l-a privit mai atent. Nu era tensiunea obisnuita dintre ei. Era ceva mai calm. Mai greu de definit.

Sub masa, piciorul ei l-a atins pe al lui. Nu intamplator. El nu s-a retras.

- Mereu faci asta, a murmurat.

- Ce?

- Spui putin si lasi restul sa se intample.

El a zambit abia vizibil. — Pentru ca functioneaza. Ea si-a lasat spatele pe scaun, dar piciorul ei a ramas acolo. Contactul devenea tot mai prezent, chiar daca nimeni din jur nu observa nimic.

- Si daca nu ar mai functiona? a intrebat ea.

El s-a aplecat usor peste masa. Nu mult. Doar cat sa-i schimbe respiratia.

- Atunci nu am mai fi aici.

Ea nu a raspuns. Doar l-a privit. Apoi si-a intins mana peste masa si i-a atins degetele. Simplu. Direct.

El i-a prins mana. Nu strans. Dar suficient cat sa nu mai existe indoiala.

Timpul parea sa incetineasca intre ei. Conversatiile din jur devenisera zgomot de fundal.

- Nu imi place locul asta, a spus ea incet.

- Nici mie.

- Si totusi ramanem. El i-a atins usor incheietura.

- Nu pentru loc. Ea a zambit slab. A inteles.

Cand s-au ridicat, nu au grabit nimic. Au iesit in aerul rece al noptii, unul langa altul.

Pe trotuar, ea s-a oprit.

- Aici ne despartim? a intrebat.

El a privit-o cateva secunde.

- Nu inca.

S-a apropiat si i-a atins obrazul. Gestul era familiar, dar de fiecare data parea nou. Ea si-a inclinat capul, inchizand ochii pentru o clipa.

Sarutul a venit lin, fara graba, ca o continuare fireasca a tot ce nu spusesera.

Strada era aproape goala. Lumina felinarelor cadea peste ei, dar nu parea sa conteze.

Cand s-au desprins, ea a ramas aproape.

- Mereu mai gasim un motiv, a spus ea.

El a zambit usor.

- Nu cautam motive.

- Atunci ce cautam?

El a lasat o clipa de liniste intre ei.

- Acelasi lucru, de fiecare data.

Ea nu a mai intrebat nimic.

Si au plecat impreuna, fara sa stabileasca unde. De parca directia nu conta atat timp cat pasii lor ramaneau aliniati.