La magazinul din sat venea marfa rar si vestea circula mai repede decat masina care o aducea.
Stateam la coada fara sa stim exact pentru ce. Zicea cineva ca au adus portocale. Altul spunea ca doar ulei si zahar.
Ea era in fata mea, cu o plasa din aia subtire care se intindea la orice. O tinea stransa in mana, de parca putea pierde ceva chiar si inainte sa ajunga la tejghea.

- Daca prindem, luam cate doua, mi-a spus ea incet.
Am dat din cap. Era un plan serios.
Cand am ajuns la rand, portocalele se terminasera. Am luat altceva, nici nu mai conteaza ce. Am iesit din magazin impreuna, putin dezamagiti, dar nu chiar.
Pe drum, ea a scos din buzunar o bomboana si a rupt-o in doua.

- Macar atat, a spus ea.
Am mers mai departe, fiecare cu jumatatea lui, de parca impartisem ceva mai important. Cand am ajuns in fata vanzatoarei, ne-am trezit fata in fata cu niste cutii de conserva fara eticheta. Nimeni nu stia ce e in ele, si toata lumea cumpara, de parca misterul era inclus in pret.

- Luam doua? m-a intrebat ea, privind cutiile cu o suspiciune amestecata cu respect.
- Luam, am spus. Daca e mazare, facem supa. Daca e peste, avem noroc.
Am iesit din magazin cu trofeele noastre metalice. Cantareau mult si nu promiteau nimic. Pe drum, ea a scos din buzunar o bomboana si a rupt-o in doua.

- Macar atat, a spus ea. Bomboana e sigura, nu trebuie sa o deschizi cu dalta ca sa afli ce e inauntru.
Am mers mai departe, fiecare cu jumatatea lui de zahar si cu o conserva despre care aveam sa aflam abia acasa ca era compot de prune. Am impartit si vestea asta mai tarziu, de parca pacaleala fusese, de fapt, punctul culminant al zilei.