Casa mirosea a ceara topita si a hartie veche. Era o tacere grea in camerele inalte, o tacere pe care o cultivasem amandoi ca pe o gradina otravita. Ne miscam prin holuri ca doua umbre care se tem sa se atinga, de frica sa nu declanseze un zgomot care ar fi putut darama intregul esafodaj de minciuni pe care il construisem.
Ea statea in biblioteca, ascunsa dupa volume imbracate in piele, scriind in caiete pe care nu le deschidea niciodata in prezenta mea. O iubeam pentru acest mister, crezand ca sub tacerile ei se ascunde o profunzime pe care doar eu as fi putut-o intelege. Nu am realizat ca tacerea nu era o alegere estetica, si o forma de supravietuire.
Fiecare intrebare a mea ramanea suspendata in aer. Fiecare incercare de a patrunde dincolo de privirea ei opaca se lovea de un zambet politicos si de un gest care ma tinea la distanta. Ne impartisem viata in teritorii bine delimitate, unde intalnirile noastre erau doar niste episoade de curtoazie mecanica, intrerupte uneori de o pasiune care semana mai mult cu o lupta decat cu o imbratisare.
Tradarea a venit fara cuvinte. Am gasit intr-o zi, sub pardoseala din camera ei, o scrisoare care nu imi era adresata. Era scrisa cu un scris marunt, agitat, plin de o disperare pe care mie nu mi-o aratase niciodata. Vorbea despre o alta viata, despre un nume pe care nu il auzisem si despre o fuga planuita pana in cele mai mici detalii.
Nu am confruntat-o. Am ales sa raman in aceeasi tacere, dar de data aceasta ea devenise arma mea. Am privit-o cum isi pregateste plecarea, cum isi aduna lucrurile cu o discretie care acum mi se parea ridicola. Eram amandoi actori intr-o piesa fara replici, asteptand ca unul dintre noi sa paraseasca scena.
In noaptea in care a plecat, am stat pe scaunul din hol, ascultand cum usa se inchide usor. Nu am simtit furie, si doar o claritate rece. Pretul tacerii noastre fusese tocmai acesta: pierderea oricarei sanse de a ne cunoaste cu adevarat. Ea plecase spre o iluzie, iar eu ramasesem intr-o casa care acum nu mai era decat un muzeu al lucrurilor nerostite.
Acum, cand merg prin aceleasi camere, aud inca scrasnetul penitei ei pe hartie. Dar nu mai caut intelesuri. Am inteles ca unele iubiri se hranesc din ceea ce ascund, iar cand secretul dispare, nu mai ramane nimic decat gustul amar al unei victorii inutile.