In camera de sus, oglinda ramasese sprijinita de perete, la fel de curata si de neclintita. Diferenta era insa in camera.
El statea acum in fata ei, privind spre suprafata sticloasa cu o atentie pe care nu o mai avusese. Se simtea mai usor, mai putin apasat de acea retinere care il condusese pana acolo. Ridica mana sa-si aranjeze gulerul, iar reflexia raspunse imediat. Perfect. Fara nicio fractiune de secunda de intarziere.

Si totusi, ceva nu era in regula.
Lumina din camera parea sa vina acum din interiorul sticlei, si nu de la fereastra ingusta. El privi spre patul vechi, spre masa, spre pereti. Totul era acolo, dar totul parea putin prea fix, prea asezat, ca si cum ar fi fost desenat cu prea multa grija.
S-a apropiat de oglinda pana cand aproape a atins-o cu fruntea.

Dincolo, in ceea ce ar fi trebuit sa fie reflexia camerei, el vazu o alta figura. Era un barbat care semana cu el, dar care se indeparta incet de suprafata lucioasa, mergand spre usa. Barbatul acela nu se uita inapoi. Nu avea ezitari. A deschis usa camerei si a iesit pe coridor, lasand in urma o tacere care nu mai astepta nimic.
El a vrut sa strige, sa il opreasca, sa intrebe cine este cel care pleaca in locul lui. A intins mana sa loveasca in sticla, dar nu a simtit nicio rezistenta. Mana lui s-a izbit de un perete rece, solid, impenetrabil.

Dincolo, sunetul treptei a saptea care scartaia se auzi pentru ultima oara, din ce in ce mai slab, pana cand se pierdu de tot in restul casei.
El a ramas in fata oglinzii, privind spre camera care acum ii apartinea. Era o camera fara iesire, unde lumina nu se schimba niciodata si unde timpul nu mai avea unde sa se duca.
S-a intors spre ea, care statea acum pe marginea patului, privindu-l cu acelasi zambet sigur.

Acum intelegi? a intrebat ea.
El a dat din cap. Nu pentru ca intelegea. Si pentru ca, in sfarsit, era de aceeasi parte a sticlei.
In camera de sus, oglinda a ramas goala. Doar o suprafata care reflecta o lume in care el nu mai era.