El a observat-o prima data in oglinda, nu direct. Un reflex scurt. Ea statea aproape de geam, cu lumina serii desenandu-i linia umerilor.

Nu s-a grabit.

A stiut din prima ca daca se grabeste, strica tot.

- Ai obiceiul sa privesti fara sa fii vazut, a spus ea, fara sa se intoarca.

Vocea ei nu era acuzatoare. Era calma. Aproape curioasa.

El a zambit.

- Depinde cine e in fata mea.

Ea s-a intors abia atunci. Incet. Fara efect. Si totusi, efectul era acolo.

Privirea ei nu cauta raspunsuri. Doar confirma ceva ce stia deja.

- Si acum?

El a facut un pas spre ea. Nu mult. Cat sa reduca distanta aceea incomoda in care totul e inca sigur.

- Acum nu mai vreau sa ma ascund.

Ea nu a raspuns. Dar nici nu s-a retras.

Asta a fost suficient.

Aerul dintre ei s-a schimbat. Nu brusc. Ci ca o temperatura care urca incet, fara sa-ti dai seama cand a devenit prea mult.

El i-a atins mana. Nu ca pe un gest calculat. Mai degraba ca pe o continuare fireasca a apropierii.

Degetele ei au ramas acolo o secunda in plus fata de cat ar fi fost "normal".

- Esti constient ca asta nu e o idee buna, a spus ea.

- Da.

- Si totusi…

Nu a terminat.

Pentru ca nu mai era nevoie.

El s-a apropiat suficient cat sa-i simta respiratia pe gat. Nu a grabit nimic. A lasat momentul sa creasca singur.

Ea a inchis ochii, dar nu din timiditate. Din acceptare.

Mana lui a urcat usor pe bratul ei, lent, ca si cum fiecare centimetru conta. Nu era graba. Era atentie.

Ea a inspirat adanc.

- Te joci periculos, a murmurat.

-Nu ma joc.

Replica a ramas intre ei, aproape lipita de piele.

Cand buzele lui au ajuns aproape de ale ei, nu a fost o surpriza. A fost inevitabil.

Ea nu s-a ferit.

Dimpotriva, s-a apropiat prima jumatate de pas. Atat cat sa anuleze orice indoiala.

Sarutul nu a fost grabit. A fost lent. Apasat cat trebuie. Suficient cat sa schimbe tot, dar nu suficient cat sa termine ceva.

Mainile ei au urcat pe umerii lui, apoi s-au oprit acolo, ca si cum incerca sa decida daca sa-l tina sau sa-l indeparteze.

Nu l-a indepartat.

Lumina din camera devenise aproape irelevanta.

Totul se mutase in felul in care respirau, in pauzele dintre atingeri, in faptul ca niciunul nu mai voia sa fie primul care se opreste.

- O sa regretam, a spus ea, foarte aproape de el.

- Nu acum.

Si pentru moment, asta a fost suficient.