Linistea dintre comenzi

Ea statea langa fereastra, cu palmele sprijinite pe pervazul rece. Afara orasul era aproape mut, luminile rare reflectandu-se pe sticla. In camera, aerul era incarcat de acea asteptare care apare cand doi oameni stiu ca nu mai este loc pentru neutralitate.

El s-a apropiat din spate fara graba. Nu a atins-o imediat. Prezenta lui era suficienta. Ea simtea deja caldura lui in spate, diferenta dintre aerul rece de la geam si respiratia lui aproape de pielea ei.

— Nu te intoarce.

Vocea lui a fost calma, stabila. Corpul ei s-a incordat usor, apoi s-a relaxat. Comanda nu suna ca o constrangere. Era mai mult o invitatie la un joc al controlului. A ramas exact asa, cu respiratia devenind mai adanca.

Mana lui a ajuns pe talia ei, ferma, conducand usor pozitia corpului. Nu era graba, dar nici ezitare. Fiecare miscare era sigura, deliberata. Ea simtea cum dorinta creste nu din gesturi rapide, si din ritmul pe care el il impunea.

— Asa e bine.

Tonul lui avea o liniste aproape hipnotica. Ea si-a inchis ochii pentru o clipa, lasand senzatia sa se adune. Fiecare atingere era amplificata de faptul ca nu putea vedea exact ce urmeaza. Anticiparea ii accelera pulsul mai mult decat contactul.

Cand a apropiat-o complet de el, presiunea corpului lui a devenit clara, stabila. Ea a inspirat adanc, simtind cum controlul trece intre ei intr-un mod curios de placut. Nu era pierdere de putere. Era alegere.

— Acum poti sa te intorci.

S-a intors incet. Ochii lor s-au intalnit la o distanta minima. Privirea lui era intensa, dar calma, ca si cum stia exact ce efect are asupra ei. Mana ei a ajuns instinctiv pe pieptul lui. Sub palma simtea bataia inimii, puternica, constanta. Pentru o clipa au ramas asa, fara sa se grabeasca spre nimic.

Apoi buzele lor s-au apropiat lent, iar tensiunea acumulata s-a transformat intr-o caldura profunda, stabila. In acel moment, ea a inteles ca dominatia lui nu era despre forta, si despre felul in care stia sa tina momentul exact la limita dorintei.