Linia subțire a dorinței

Era tarziu, dar ora nu mai avea importanta. Camera era scufundata intr-o lumina difuza, ca o amintire care refuza sa se estompeze. Ea statea intinsa pe covor, cu spatele sprijinit de canapea, simtind textura moale sub palme. Respiratia ii era lenta, dar fiecare inspiratie parea sa deschida ceva nou in interior.

Il simtea aproape fara sa-l vada. Prezenta lui nu era un fapt exterior, si o presiune blanda in piept, o constientizare continua. Cand s-a apropiat, nu a grabit nimic. Distanta dintre ei s-a micsorat incet, pana a ramas doar aerul cald care se misca intre doua corpuri atente.

Mana lui a urmat linia bratului ei cu o precizie care nu era invatata, si intuita. Atingerea nu cerea raspuns imediat. Se oprea, revenea, lasa spatiu. In acele pauze, dorinta ei devenea mai clara, mai concentrata. Nu era agitatie. Era o tensiune lina, profunda, care se aduna fara zgomot.

Ea si-a intors capul spre el, si privirile li s-au intalnit intr-un punct in care cuvintele nu mai aveau rol. Isi simtea corpul din interior, fiecare reactie devenind o forma de limbaj. Pielea ei raspundea cu o inteligenta proprie, fara a cere explicatii.

Cand s-au apropiat complet, nu a existat soc, si continuitate. Respiratiile s-au potrivit una cu alta, si timpul parea sa se contracte intr-un prezent dens. Dorinta nu cauta implinire imediata. Se sustinea singura, ca o stare care nu avea nevoie de final.

A ramas acolo, cu ochii inchisi, simtind cum intensitatea se aseaza, nu dispare. Era o excitare calma, constienta, care nu o scotea din sine, si o aducea mai aproape. Stia ca trecuse dincolo de prag fara sa-l fi fortat.

Si in acea liniste vibranta, a inteles ca erotismul cel mai profund nu este despre ceea ce se intampla, si despre ceea ce se simte complet, pana la capat, fara graba.