Grădina fără ieșire
El a iubit-o cu o devotare care parea virtute. Avea grija de orele ei, de mesele ei, de aerul pe care il respira. Spunea ca fragilitatea trebuie protejata. Ea il privea cu o blandete aproape absenta, ca si cum ar fi incercat sa-l inteleaga dintr-o distanta mica, dar imposibil de traversat.
Casa avea in spate o gradina inchisa de ziduri inalte. El o numea refugiu. A plantat flori rare, atent alese, culori calme, nimic strident. A vrut ca totul sa fie armonios. Ea petrecea ore intregi acolo, plimbandu-se in cercuri aproape identice. Spunea ca linistea o ajuta. El era multumit.
Intr-o zi, a observat ca pamantul fusese rascolit intr-un colt retras. A presupus ca e o pisica. A doua zi, urmele erau mai adanci. Ea statea langa acel loc si privea cu atentie, de parca ar fi asteptat ceva sa iasa la suprafata.
A intrebat-o ce cauta. Ea a raspuns simplu, "iesirea". A zambit usor, convins ca glumeste. Gradina nu avea iesire. Zidurile erau solide. Le verificase personal.
Nopti la rand a auzit sunete surde, ca si cum pamantul ar fi fost lovit din interior. Nu din afara, nu dinspre casa. Din jos. A inceput sa doarma mai putin. Iubirea lui, atat de atenta, a devenit suspicioasa.
Intr-o dimineata, a gasit-o murdara de pamant, cu mainile zgariate, dar calma. I-a spus ca radacinile sunt adanci. Mai adanci decat credea el. A vrut sa o tina in casa. Sa o fereasca de obsesii. Ea l-a privit pentru prima data fara blandete.
In noaptea urmatoare, zgomotul a fost clar. Pamantul s-a surpat usor in coltul gradinii, dezvaluind o deschidere ingusta, nefireasca. Nu ducea in afara zidurilor, si in jos. Un tunel vechi, sapat cu o precizie rabdatoare.
El a inteles brusc. Gradina nu fusese un refugiu. Fusese o acoperire. Cineva mai sapase acolo inaintea lor. Sau poate ea sapase de multa vreme, in tacere, in interiorul ei.
Cand a coborat dupa ea, a gasit doar urme si aer rece. Tunelul era prea stramt pentru doi. A strigat numele ei, pentru prima data cu adevarat speriat. Ecoul i-a raspuns cu propria voce.
Gradina a ramas inchisa. Zidurile, intacte. Doar pamantul din colt continua sa respire incet, ca o inima care a invatat sa bata fara supraveghere.