Fereastra care nu trebuia deschisa
El a spus ca aerul de la tara o va ajuta. Doctorii, explica el, sunt de acord asupra unui lucru simplu. Linistea vindeca. Ea nu l-a contrazis. Cand esti obosit de propriile ganduri, argumentele altora pot parea o forma de odihna.
Casa era veche si corecta, cu camere mari si usi grele. Singura camera pe care el a considerat-o potrivita era la etaj, cu o fereastra inalta care dadea spre o gradina neingrijita. A insistat sa nu o deschida. Curentul, spunea el, nu face bine nervilor.
La inceput ea nu a dat importanta. A stat pe pat, a privit lumina schimbatoare de pe podea si a incercat sa se odihneasca asa cum ii ceruse el. El venea regulat, cu aceeasi voce calma, aceeasi intrebare. "Te simti mai bine?" Ea raspundea mereu la fel. "Cred ca da."
In cateva zile a observat ceva ciudat la fereastra. Sticla reflecta nu doar camera, si o parte din gradina pe care nu o putea vedea direct. O zona umbrita, prea adanca pentru acea ora a zilei. In reflexie parea sa existe o banca veche. Cand s-a apropiat de fereastra, banca a disparut. In reflexie revenea.
A inceput sa priveasca mai des. Nu era o iluzie grabita. In geam exista o gradina usor diferita. Mai intunecata. Mai linistita. Iar pe banca statea uneori o femeie. Nu era clara. Doar o forma care astepta.
Cand i-a spus lui, el a zambit obosit. A spus ca izolarea face mintea inventiva. A tras draperia peste fereastra si i-a cerut sa se odihneasca mai mult. Iubirea lui era rabdatoare, dar ferma.
In noaptea urmatoare ea a tras draperia la loc. Lumina lunii facea sticla aproape neagra. Gradina din reflexie era acum completa. Banca era acolo. Iar femeia o privea direct. Pentru prima data a recunoscut chipul. Era al ei. Dar mai calm. Mai sigur. Femeia din geam s-a ridicat incet si a facut un gest simplu. A aratat spre fereastra. Ea a deschis-o.
Dimineata el a gasit camera goala. Fereastra era larg deschisa, iar gradina reala nu avea nicio banca. Niciodata nu avusese. El a inchis geamul si a tras draperia cu grija. A spus celor care au intrebat ca ea nu era bine. Ca uneori imaginatia devine periculoasa.
Totusi, seara, cand lumina cadea intr-un anumit fel pe sticla, avea impresia neplacuta ca cineva sta in gradina si il priveste cu o liniste pe care el nu o putea explica.