Casa era veche, ridicata din piatra inchisa la culoare, cu ferestre adanci si acoperis inclinat. Statea singura pe o colina goala, departe de drumuri si de glasul altor oameni. Vantul trecea peste ea fara oprire, ca o respiratie grea a pamantului. Acolo am invatat ca unele iubiri nu se nasc pentru a fi linistite.

Ne-am cunoscut in ani tineri, cand totul parea posibil si totusi nimic nu era simplu. El era cunoscut pentru felul lui aprins de a vorbi, pentru refuzul de a se pleca in fata nimanui. Eu eram crescuta intr-o casa unde tacerile valorau mai mult decat cuvintele si unde mandria era o lege nerostita. La inceput ne-am respins. El spunea ca sunt prea rece. Eu spuneam ca este prea impulsiv.

Dar de fiecare data cand drumurile noastre se intersectau, simteam aceeasi neliniste care nu ne lasa in pace. Intr-o seara, ne-am intalnit pe colina din spatele casei. Cerul era plin de nori grei, iar iarba se apleca sub vant. Am vorbit ore intregi despre temeri si dorinte. Cand s-a apropiat de mine, nu a spus nimic. Doar mi-a luat mana. In acel gest simplu era mai mult adevar decat in toate promisiunile auzite.

Familia mea a aflat in cele din urma. Au spus ca el nu are avere, nu are protectie si ca o astfel de iubire ar distruge tot ce aveam. Poate ca aveau dreptate. Intr-o noapte, el mi-a spus ca trebuie sa plece pentru o vreme, impins intr-o lupta din care nu se putea retrage. A plecat in zori. Zilele au devenit saptamani. Saptamanile luni. Casa a ramas aceeasi, dar fiecare colt al ei parea gol.

Intr-o seara, cand norii erau rosii de apus, l-am vazut venind pe poteca. Dar nu era singur. Doi oameni il sprijineau, iar pasii lui erau nesiguri. Am alergat spre el cu inima stransa. Chipul ii era palid, iar camasa patata de sange. L-au asezat in casa, pe patul din camera cea mare. Am ramas langa el in tacere, tinandu-i mana. Mi-a spus ca nu regreta nimic, pentru ca a trait destul cat sa ma iubeasca.

In acea noapte, respiratia lui s-a stins incet, ca o flacara care nu mai gaseste aer. L-am ingropat pe colina din spatele casei, acolo unde iarba creste mai inalta si vantul bate fara piedici. Au trecut ani de atunci. Oamenii spun ca timpul acopera ranile. Iubirea noastra nu s-a incheiat in acea noapte. Moartea i-a luat trupul, si ceea ce am fost impreuna nu a putut muri.