Am iubit-o cu o graba care, la vremea aceea, mi se parea sinceritate. Acum stiu ca era doar teama sa nu raman singur prea mult timp in mine.
Ea radea des. Nu zgomotos, nu teatral. Radea cu o caldura care te facea sa crezi ca ai ajuns undeva, ca ai fost ales, ca lumea, in sfarsit, are un sens simplu si bun. Am crezut-o. Ne vedeam des, vorbeam mult, promiteam fara sa ne dam seama ca promisiunile, atunci cand sunt prea usoare, nu le tine nimeni. Nici macar cei care le spun.

Intr-o seara, m-a privit lung si mi-a spus:
- Sa nu te obisnuiesti prea mult cu mine.
Am zambit.
- De ce?
- Pentru ca oamenii pleaca.
Replica banala. Aproape obosita. Dar ea nu parea sa o spuna din experienta, si ca pe o regula personala. Am ignorat-o. Cand iubesti, ignori lucrurile care nu-ti convin. Le amani. Le imbraci frumos. Le transformi in detalii fara importanta.

Apoi, incet, a inceput sa fie mai putin. Nu absenta. Nu rece. Doar mai putin. Mai putin interes, mai putina grija, mai putina prezenta. Ca si cum cineva ar fi dat volumul mai incet, fara sa opreasca muzica. Am simtit. Evident. Dar am ales sa cred ca e o faza. O oboseala. O zi proasta care s-a lungit suspect de mult.

Intr-o noapte, n-am mai rezistat.
- Nu mai esti la fel.
A oftat.
- Nimeni nu ramane la fel.
- Nu despre asta vorbesc.
- Stiu.
Tacerea ei nu era lipsa de raspuns, si era raspunsul. M-am apropiat.
- Spune-mi daca e altcineva.
A zambit trist.
- E mereu altceva, nu altcineva.
Nu mi-a placut raspunsul. Pentru ca nu-l puteam combate.

- Si eu ce sunt?
S-a uitat la mine, pentru prima data fara acea caldura care ma facuse sa raman.
- Tu esti… ceea ce a fost.
Atat. Nu era cruzime in vocea ei. Era sinceritate. Si, cumva, asta a durut mai mult. Am plecat eu. Nu din demnitate, si din instinct. Ca atunci cand ramai intr-un loc unde aerul devine prea greu si nu mai poti respira, chiar daca nu vezi de ce.

Pe drum, am incercat sa gasesc momentul in care s-a rupt totul. Nu l-a gasit. Si atunci am inteles. Nu toate iubirile se termina cu un gest mare, cu o tradare clara, cu un adevar spus raspicat. Unele se sting incet, frumos aproape, pana cand, intr-o zi, unul dintre voi realizeaza ca iubeste singur.
Iar celalalt… doar nu mai are curajul sa o spuna mai devreme.