El a inchis usa fara zgomot. Nu pentru discretie, si pentru ca orice sunet in plus ar fi stricat echilibrul fragil in care se aflau. Ea era deja acolo. Sprijinita de perete, cu bratele incrucisate, dar nu defensiv. Mai degraba ca si cum isi tinea singura locul.

- Ai intarziat, a spus ea.
Tonul era calm, dar in spatele lui era asteptare. El s-a apropiat incet, fara sa raspunda imediat.

- Am vrut sa fiu sigur ca vin.
Ea a lasat bratele in jos. Mic gest, mare schimbare.

- Si esti?
El a ajuns in fata ei, suficient de aproape cat sa-i simta caldura.

- Nu.
Sinceritatea a cazut intre ei mai greu decat orice replica inteligenta. Pentru o clipa, nimeni nu s-a miscat. Apoi ea a zambit usor. Nu bland, nu ironic, si doar sigur.

- Perfect.
Mana ei i-a atins pieptul, directa, fara ezitare. Nu ca o invitatie, si ca o confirmare. El a prins incheietura ei instinctiv, dar nu ca sa o opreasca, si ca sa o tina acolo. Mai aproape. Respiratia ei s-a schimbat prima. Scurta, apoi mai adanca.

- Spune-mi sa ma opresc, a murmurat ea.
Nu suna ca si cum ar vrea sa auda asta. El a apropiat-o brusc, fara sa mai calculeze distanta.

- Nu.
Atat a fost. Nu a mai existat spatiu pentru precautie. Sarutul nu a fost lent. A fost direct, apasat, ca o tensiune care nu mai avea rabdare sa fie eleganta. Ea a raspuns imediat, fara sa ceara timp, fara sa se retraga macar o secunda. Mainile ei au urcat pe umerii lui, apoi mai sus, ca si cum incerca sa-l tina fix acolo, in momentul ala.
El a simtit cum controlul dispare bucata cu bucata. Mana lui a coborat pe talia ei, strangand-o usor, suficient cat sa-i schimbe respiratia. A simtit reactia ei instant.

- Asta nu mai e o idee buna, a spus ea printre respiratii.
Dar corpul ei spunea altceva. El s-a apropiat si mai mult, reducand orice urma de distanta.

- Nu mai e vorba de idei.
Replica a ramas intre ei, calda, aproape grea. Ea si-a inclinat capul usor, oferind spatiu, dar nu pasiv, si constient. Gesturile au devenit mai rapide, mai sigure. Nu haotice, si inevitabile. El i-a simtit reactiile ca pe raspunsuri directe, fara filtre.

- Nu te opri, a spus ea din nou, mai jos, mai sincer.
De data asta nu mai era nicio urma de control. El nu s-a oprit. Si poate pentru prima data, nici ea nu a mai incercat sa para ca ar putea. Cand s-au desprins pentru o secunda, nu a fost pauza, si a fost nevoie de aer. Privirea ei nu mai avea distanta de la inceput.

- Vezi? a murmurat ea. Stiam.
El a inspirat adanc, tinand-o inca aproape.

- Nu. Ai simtit.
Ea a zambit usor, aproape de buzele lui.

- Diferenta nu mai conteaza acum.
Si avea dreptate. Pentru ca in punctul ala nu mai era nimic de controlat. Doar de continuat.