Holul era lung si aproape gol, luminat uniform, fara personalitate. Ea mergea in fata, cu cheia in mana, constienta de pasii lui in spatele ei. Nu vorbeau. Nu era nevoie.

Usa s-a deschis cu un click scurt.

A intrat prima, apoi s-a oprit in mijlocul camerei, fara sa aprinda toate luminile. Doar veioza de langa pat a ramas aprinsa, aruncand o lumina calda, intima.

El a inchis usa incet.

Tacerea s-a asezat imediat intre ei, dar nu era goala. Era plina de asteptare.

Ea si-a lasat geanta pe masa, miscarea fiind mai lenta decat de obicei. Stia ca el o priveste. Nu se intorcea inca.

Pasii lui au fost lenti.

S-a oprit in spatele ei, suficient de aproape incat sa-i simta prezenta ca pe o presiune usoara in aer.

- Te opresti mereu aici.

Vocea lui a fost joasa.

Ea a zambit usor, fara sa se intoarca.

- Poate imi place momentul asta.

A urmat o pauza.

Apoi mana lui s-a apropiat de bratul ei, dar nu a atins-o imediat. Spatiul acela minuscul a fost suficient cat sa-i schimbe respiratia.

Cand in sfarsit a atins-o, a fost lent, sigur. Un gest simplu, dar incarcat.

Ea s-a intors incet.

Privirea lor s-a intalnit intr-un mod direct, fara aparare. In ochii lui era acea siguranta care nu cere confirmare. El s-a apropiat un pas.

Apoi inca unul.

Distanta dintre ei a disparut aproape complet, dar el s-a oprit exact inainte de contact.

Respiratia lor se amestecat.

- Nu te grabi.

Cuvintele au venit exact cand ea voia sa inchida distanta.

Mana lui a ajuns pe talia ei si a tras-o usor mai aproape. Contactul a fost cald, stabil. Ea si-a dus instinctiv mana pe pieptul lui, simtind bataia inimii.

Buzele lor s-au apropiat lent, oprindu-se exact inainte de a se atinge.

El a asteptat.

O secunda.

Apoi inca una.

Amanarea facea totul mai intens.

Cand in sfarsit a inchis distanta, gestul a fost lent, sigur, ca o descarcare controlata dupa o tensiune construita cu grija.

Au ramas apropiati, cu fruntile aproape lipite, respirand acelasi aer.

Camera era mica.

Dar momentul parea fara margini.