Ploaia batea constant in acoperis, un ritm egal care umplea linistea dintre ei. Cabana era mica, cu lemn inchis la culoare si aer cald, aproape prea cald. Mirosul de ploaie si lemn umed se amesteca cu ceva mai subtil, mai greu de definit.

Ea statea langa fereastra, privind in afara, desi nu mai vedea nimic clar. Era doar o scuza sa nu se intoarca. Il simtea in spatele ei.

El nu s-a grabit.

Pasii lui au fost lenti, aproape deliberati. S-a oprit la o distanta mica, suficienta cat sa-i schimbe respiratia. Ea a inspirat adanc, dar nu s-a miscat.

- Nu te ascunde.

Vocea lui a fost joasa.

Nu era o acuzatie. Era o citire exacta.

Ea a inchis ochii o clipa, apoi si-a relaxat umerii. Nu se mai prefacuse ca nu simte.

Mana lui s-a apropiat de spatele ei, dar nu a atins-o imediat. A ramas suspendata acolo, iar acel spatiu minuscul a devenit aproape insuportabil.

Cand in sfarsit a atins-o, a fost lent, ferm. Caldura palmei lui a trecut direct prin material, ajungand la piele. Un fior i-a coborat pe coloana.

- Intoarce-te.

Ea s-a intors incet.

Lumina slaba i-a prins chipul, iar privirea lui a ramas fixa asupra ei. Nu era graba. Nu era ezitare.

Mana lui a urcat pe talia ei si a tras-o usor mai aproape. Contactul a fost imediat intens. Ea si-a simtit corpul raspunzand fara sa mai astepte.

Respiratia lor s-a amestecat.

Buzele erau aproape.

Dar el s-a oprit.

A asteptat.

Sunetul ploii umplea pauza.

Ea si-a dus mana pe pieptul lui, simtind bataia inimii. Acel contact a facut tensiunea sa creasca si mai mult.

- Rabdare.

Un singur cuvant.

Amanarea devenea aproape dureroasa.

Cand in sfarsit a inchis distanta, gestul a fost lent, sigur, ca si cum momentul fusese construit exact pentru acea clipa.

Au ramas apropiati, cu fruntile aproape lipite, respirand acelasi aer cald.

Afara ploaia continua la fel.

Inauntru, totul se schimbase.