Clădirea avea opt etaje, dar liftul oprea și la șapte și jumătate. Nu exista buton pentru asta. Dacă apăsai șapte și țineai degetul o secundă în plus, liftul oftează ușor și se deschidea într-un hol îngust, luminat slab, ca și cum electricitatea ajungea acolo cu întârziere.
Am descoperit etajul din greșeală. Sau poate nu.
Apartamentul era singurul de pe coridor. Ușa era întredeschisă. Înăuntru, ea stătea la masă și sorta chei.
– Ai venit pentru una anume? m-a întrebat, fără surprindere.
– Nu știam că am pierdut ceva, am răspuns.
– Toată lumea a pierdut.
Mi-a explicat că strânge cheile care nu mai deschid nimic. Le curăță, le numerotează și le pune în borcane mari de sticlă. Spunea că o cheie rămasă fără ușă devine neliniștită.
Eu lucram la o firmă care arhiva fotografii fără etichetă. Oameni necunoscuți, locuri fără coordonate, aniversări fără nume. Le organizam după culori predominante. Nu era o metodă bună, dar era coerentă.
Ne-am văzut din nou la etajul șapte și jumătate. Uneori liftul refuza să oprească. Alteori ajungeam fără efort. Nu am înțeles regula.
Ea gătea supe clare și asculta discuri vechi, pe care le întorcea manual înainte să se termine. Spunea că nu îi plac finalurile complete.
– Ce se întâmplă cu cheile după ce le sortezi? am întrebat.
– Le las să aștepte, a spus. Unele își găsesc ușa.
Într-o seară, mi-a dat o cheie subțire, aproape banală.
– Cred că e a ta.
– Ce deschide?
– Nu ușa potrivită, a spus.
În acea noapte, liftul nu a mai oprit la șapte și jumătate. Am urcat pe scări. Coridorul nu mai exista. Doar un perete alb.
Am continuat să merg la muncă. Am aranjat fotografii în cutii. Am ținut cheia în buzunar. Uneori simțeam că vibrează ușor, ca un telefon vechi.
După o perioadă fără formă, liftul a oftat din nou. Șapte și jumătate.
Ea era acolo, dar borcanele erau goale.
– Majoritatea și-au găsit ușa, a spus.
– Și a mea?
A zâmbit aproape imperceptibil.
– A ta nu deschide nimic. Închide.
Nu am întrebat ce anume.
Ne-am mutat împreună la etajul patru, unde liftul funcționa normal. Cheia stă pe masa din bucătărie. Nu am folosit-o niciodată. Nu e nevoie.
Uneori, când țin apăsat butonul șapte prea mult, liftul ezită. Apoi continuă până la opt.
Nu mă deranjează.
Știu că există un etaj între lucruri, unde cheile nu deschid, dar țin împreună. Iar asta, pentru moment, e suficient.